Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul transmis cu ocazia comemorării a 82 de ani de la Pogromul de la Iaşi, că rămâne ferm angajat în consolidarea unei societăţi ghidate de compasiune, care respinge ura, stereotipurile şi discriminările de orice fel, şi îndeamnă autorităţile şi instituţiile responsabile să lupte împotriva manipulării trecutului şi împotriva extremismului. ”Aceste pericole şi riscurile pe care ştirile false le au asupra parcursului nostru democratic ne îndeamnă să rămânem vigilenţi şi pregătiţi pentru a le combate, apărând drepturile omului, valorile euroatlantice şi securitatea noastră!”, a conchis preşedintele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prezentăm integral mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia comemorării a 82 de ani de la Pogromul de la Iaşi (28-30 iunie 1941). Mesajul a fost prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de Stat - Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, în cadrul evenimentelor comemorative organizate la Iaşi.

”În iunie 1941, Iaşul a devenit un loc al groazei şi al terorii, unde s-au desfăşurat orori de neimaginat, coordonate de autorităţile române împotriva propriilor cetăţeni. La acea vreme, Guvernul condus de Ion Antonescu a luat o decizie care urma să aibă consecinţe catastrofale nu doar asupra comunităţii ieşene, ci şi asupra întregii Românii.

Acte de o violenţă nemaiîntâlnită au fost dezlănţuite asupra evreilor din Iaşi. Scoşi în stradă din propriile case, jefuiţi, bătuţi cu barbarie, sufocaţi şi împuşcaţi, fără urme de remuşcare, de către militarii români şi chiar de unii civili, mii de evrei şi-au pierdut vieţile în cele mai crunte moduri posibile.

Totodată, „Trenurile morţii” rămân un capitol sumbru al istoriei noastre, care a lăsat răni adânci în conştiinţa naţională, cutremurându-ne şi astăzi.

Mărturiile şocante ale supravieţuitorilor demonstrează profunzimea şi atrocitatea crimelor la care au fost supuşi evreii ieşeni.

Acele momente sângeroase nu reprezintă doar o amintire sumbră, ci şi un prilej de reflecţie asupra a ceea ce putem face în prezent, astfel încât asemenea evenimente să nu mai aibă loc niciodată. Avem datoria să nu uităm victimele acestor tragedii, să nu-i uităm pe cei ale căror vieţi au fost curmate în mod brutal şi nedrept în propriile case, în curtea Chesturii, pe străzile Iaşului şi în vagoanele trenurilor. Suntem în egală măsură responsabili şi faţă de generaţiile tinere, pentru a le transmite lecţiile dureroase din istoria poporului român şi a le învăţa despre consecinţele tragice, criminale, ale urii, ale rasismului, ale xenofobiei şi antisemitismului.

Cunoaşterea adevărului istoric ne îndeamnă să acţionăm pentru a sancţiona cu celeritate atitudinile şi comportamentele care pun în prezent sub semnul întrebării valorile umaniste şi drepturile fundamentale ale omului.

Rămân ferm angajat în consolidarea unei societăţi ghidate de compasiune, care respinge ura, stereotipurile şi discriminările de orice fel, şi îndemn autorităţile şi instituţiile responsabile să lupte împotriva manipulării trecutului şi împotriva extremismului.

Aceste pericole şi riscurile pe care ştirile false le au asupra parcursului nostru democratic ne îndeamnă să rămânem vigilenţi şi pregătiţi pentru a le combate, apărând drepturile omului, valorile euroatlantice şi securitatea noastră!

Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnic în inimile noastre!”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.