Compania Metrorex afirmă că a deschis o investigaţie tehnică după ce au apărut imagini cu un tren de metrou care a circulat cu uşile deschise, vagonul respectiv fiind retras din circulaţie. În plus, membrii echipei de conducere a trenului vor da explicaţii pentru a clarifica situaţia.
”În urma recentului eveniment în care un tren de metrou a circulat cu uşile deschise, Metrorex a iniţiat o investigaţie tehnică, prin care a fost identificat trenul, inclusiv vagonul şi uşa în cauză, acesta fiind retras din circulaţie pentru descărcarea memoriei înregistrate şi analiză. În paralel, membrii echipei de conducere a trenului urmează să dea explicaţii pentru a clarifica circumstanţele situaţiei”, au precizat, joi, reprezentanţii Metrorex.
Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Potrivit acestora, specialiştii vor evalua toţi factorii care au contribuit la această situaţie şi vor identifica eventualele deficienţe în proceduri sau echipamente.
Potrivit b365.ro, un metrou care a plecat din staţia a circulat cu uşile deschise, momentul fiind filmat de o pasageră.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.