Dr. Alexandru Coman, medic epidemiolog la Institutul Inimii Nicoale Stăncioiu Cluj – Napoca şi vicepreşedintele Asociaţiei pentru prevenirea şi controlul infecţiilor a explicat în cadrul unui interviu acordat News.ro ce este candida auris, unde a fost descoperită prima dată ciuperca periculoasă, care sunt motivele pentru care este greu de tratat. Medicul vorbeşte despre realitatea actuală din sistemul sanitar, legată de supraaglomerare, de infrastructura învechită, de problemele legate de curăţenie, în multe dintre unităţile sanitare, elemente care favorizează transmiterea acestui patogen periculos, cu o rată de rezistenţă şi contagiozitate foarte mare. Candida auris este clasificată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii printre cei mai periculoşi fungi patogeni din lume, cu o mortalitate de până la 70%, în cazurile grave.
Despre candida auris s-a discutat intens în spaţiul public în ultima perioadă în contextul în care medicii din Belgia care o tratează pe Lavinia, femeia cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului care a fost internată aproape 60 de zile la Spitalul Floreasca, starea sa agravându-se, au confirmat prezenţa ciupercii periculoase şi în plăgile deschise , nu numai în urină, aşa cum fusese identificată în România. Alţi trei pacienţi, dintre care doi din Centrul de Mari Arşi din unitatea sanitară au fost testaţi pozitiv pentru candida auris.
Redăm interviul integral acordat News.ro de medicul Alexandru Coman:
Ce este candida auris? Când a fost descoperită?
Candida auris este o ciupercă, un fung, identificat prima dată în 2009, în Japonia, la o pacientă, în canalul extern al urechii. De aici vine şi denumirea de auris, auris însemnând ureche. După aceea, câţiva ani mai târziu, ştiind ce să caute, alţi oameni de ştiinţă au găsit-o peste tot în lume, în America, în Venezuela, în Europa, în Africa de Sud.
Problema cu acest patogen era că era destul de greu de identificat prin metode obişnuite şi după ce au apărut publicaţii legate de patogen au ştiut şi alţii unde să caute şi ce să caute. Din păcate, dinn cauza unor caracteristici de rezistenţă interesante pentru patogenul acesta păcătos, tendinţa este să ocupe din ce în ce mai mult teritoriu în lume şi să-l vedem din ce în ce mai des în special la persoane aflate în situaţii mai deosebite: imunodeprimaţi, persoane în secţii de terapie intensivă. Dar probabil că dacă am recolta şi în populaţia generală am găsi ciuperca asta la mai mulţi oameni aparent sănătoşi.
Care sunt particularităţile legate de tratament, de ce apare şi în spitale, în ATI, care sunt factorii care favorizează apariţia sa?
Starea pacientului este esenţială în situaţia asta. În spitale se duc oameni bolnavi, oameni cu imunitate scăzută, oameni aflaţi în diverse stări de boală sau de sănătate. Şi acolo cred că vedem mai des treaba asta. Se poate şi transmite pentru că patogenul acesta având rezistenţă mare pe mediul înconjurător este un revelator pentru deficienţele unui sistem sanitar. Noi în continuare nu putem izola pacienţii corespunzător pentru că spitalele au infrastructură veche, deşi ştim că asta ar trebui să facem cu pacienţii, îi izolăm greu, în continuare avem probleme cu partea de curăţenie, partea de igienă a mâinilor, care nu este un subiect des discutat în spitalele din România şi în general în societatea noastră, despre care ar trebui să discutăm mai des, am discutat despre igiena mâinilor în pandemie şi s-a spus: „prea multe discuţii despre igiena mâinilor, nu ne mai interesează subiectul ăsta”, dar e absolut important nu doar pentru candida auris ci şi pentru infecţiile de spital, în general.
Deci îl vedem în spital pentru că avem situaţii speciale în spital: supraaglomerare, infrastructură învechită, avem o legislaţie, Legea 3 care se referă inclusiv la partea de infrastructură spialicească şi normativul nou de construcţie a spitalelor prevede că jumătate din numărul de paturi din spitale ar trebui să fie în saloane cu maximum două paturi, adică salon cu un pat şi salon cu maximum două paturi, chestia asta nu se întâmplă în foarte multe spitale din România. Sperăm.
Cât de importante sunt substanţele dezinfectante folosite în spitale ? Cât de relevante sunt testele de sanitaţie care se fac în spitale?
Curăţenia în general a mediului spitalicesc este foarte importantă, dar noi ne-am bazat foarte mult până prin 2021 pe metode de verificare a curăţeniei învechite şi fără eficienţă demonstrată: acele teste de sanitaţie care se recoltează şi despre care se tot discută, că au recoltat şi nu au găsit nimic sau au recoltat şi au găsit, nu sunt relevante pentru monitorizarea curăţeniei în spital, sunt alte teste relevante pentru treaba asta şi ele sunt prevăzute în legislaţie. Da, curăţenia este importantă, dezinfecţia este importantă, însă supraaglomerarea spitalelor şi faptul că nu putem izola pacienţii colonizaţi sau infectaţi este absolut esenţială.
Testele de mediu în care recoltăm şi căutăm fungi sau bacterii pe suprafeţe sunt utile doar în gestionarea unui focar . Ok, identificăm, avem 3, 4, 5 pacienţi cu candida auris care au apărut în aceeaşi secţie, interval de timp, ne asigurăm că situaţia nu este o coincidenţă, că poate fi o coincidenţă: odată colonizată o persoană cu candida auris poate rămâne colonizat pe viaţă. Asta înseamnă că dacă acum 3 ani, 5 ani a fost într-un spital sau nu a fost, s-a colonizat spontan de la un alt pacient sau altă persoană cu care s-a întâlnit de-a lungul vieţii şi colonizarea a rămas tăcută o lungă perioadă de timp, venind la spital, scâzându-i imunitatea, suferind intervenţii chirurgicale, îmbătrânind, începe să se manifeste patogenul ca şi boală. Colonizarea se transformă în boală. Trebuie întâi să ne asigurăm că ce vedem pe secţie nu este o coincidenţă că ne-am întâlnit toţi pe secţia de ATI, ok, poate să apară şi de la unul la altul, nu de fiecare dată o să vedem manifestată ca şi boală, poate rămâne la nivel de colonizare.
Poate să rămână pe viaţă , nu sunt date suficiente să spunem cât timp durează colonizarea, s-ar putea să fie pe viaţă şi se mai poate întâmpla ceva: putem recolta 10 probe de la un pacient, prima să fie pozitivă, următoarele trei să fie negative, următoarea să fie din nou pozitivă, iar două negative, apoi a zecea pozitivă.
Putem identifica starea cu o oarecare precizie, nu înseamnă că ciuperca nu-i acolo, doar că nu am prins-o noi pe beţişorul nostru, nu am reuşit să o identificăm sau s-a întâmplat ceva în metoda de identificare.
Dacă lucrurile se întâmplă în focar, dacă apar multe cazuri, mai ales clinic manifeste, acolo probabil că e o transmitere nosocomială. Greu de dovedit. Infecţiile asociate nu înseamnă cauzalitate, înseamnă asociere.
De ce este atât de periculoasă, greu de tratat?
Orice infecţie apărută la un pacient într-o stare gravă din alte motive poate fi periculoasă, nu doar candida. Candida auris este periculoasă pentru că nu răpunde la tratamentele antifungice obişnuite. Probabil ăsta este şi mecanismul ei de apărare, ne-am jucat cu antifungicele în agricultură, în zootehnie, într-o grămadă de situaţii care păreau că ne îmbunătăţesc viaţa şi ne cresc sursa de hrană şi de confort şi lucrurile astea duc la selecţie de patogeni.
Cât poate dura tratamentul în caz de infecţie cu candida auris?
Nu există metode de decolonizare, odată ce te-ai colonizat, şi eu pot fi colonizat acum şi la un moment dat lucrurile să se agraveze dacă păţesc ceva ce-mi scade imunitatea. Metode de tratament există, însă în general patogenul este rezistent la antifungice şi atunci tratamentul poate fi suportiv în terapie intensivă, poate fi tratament antifungic care continuă atât timp cât pacientul are simptome şi poate şi după. Se încearcă mai multe scheme, nu există o schemă standardizată.
Se mai respectă regulile în spitale, cine şi cum intră, iese, ce vedeţi dvs?
Spitalul nu e închisoare, am văzut în pandemie când a trebuit să închidem spitale, nu e ok pentru psihicul pacientului, pentru aparţinători, trebuie să găsim un echilibru în povestea asta. Soluţia este să avem infrastructură spitalicească nouă. Unde în loc să intre 5 aparţinători la 5 pacienţi, simultan în salon să fie 10 oameni sau 12 oameni într-un salon de nici 20 de metri pătraţi, situaţie în care nici nu poţi să faci curăţenie pentru că mobilierul e peste tot, nu ai spaţii să respiri, situaţia e dificilă în felul ăsta.
Curăţenia în spital o lăsăm pe mâna celui mai slab personal, femeile de serviciu, care fac o treabă grozavă, dar este cel mai slab instruit personal, poate cel mai prost plătit şi poate cel mai demotivat. Poate ar trebui să facem din asta o meserie separată, nu ştiu, să-i zicem ”tehnician de curăţenie”, să aibă măcar un bac sau mai multe studii să înţeleagă ce înseamnă 1% concentraţie, altfel ne minţim singuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
