Doi tineri cu vârste de 18 şi 19 ani au murit carbonizaţi miercuri noaptea, în Găeşti, după ce autoturismul în care se aflau a lovit colţul unei clădiri, iar apoi s-a răsturnat, luând foc. La volan se afla tânărul de 18 ani.
”La data de 31 decembrie a.c., în jurul orei 02:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti - Formaţiunea Rutieră au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în oraşul Găeşti. Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că un tânăr, de 18 ani, din oraşul Găeşti, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Vladimir Streinu, din oraşul Găeşti, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, acroşând colţul unei clădiri, după care autoturismul s-ar fi răsturnat, luând foc”, transmite IPJ Dâmboviţa.
În urma accidentului, atât şoferul, cât şi un tânăr, de 19 ani, din oraşul Găeşti, pasager în autoturism, au decedat. ISU Dâmboviţa a precizat că ambii au fost găsiţi în vehicul, carbonizaţi.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate.


Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







