Mai multe trenuri de la Bucureşti Nord către Constanţa, Craiova, Galaţi, Ploieşti şi retur au acumulat întârzieri de până la 145 de minute, luni dimineaţă, iar CFR anunţă că, în condiţiile în care între Ciulniţa şi Constanţa nu poate fi utilizată tracţiunea cu locomotive electrice, au fost anulate mai multe garnituri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit CFR Călători, din cauza fenomenului de chiciură de la nivelul firelor de contact, a elementelor de infrastructură şi a materialului rulant, trenurile de la Bucureşti Nord la Constanţa, Craiova, Galaţi, Ploieşti şi retur circulă cu întârzieri.

Deoarece între Ciulniţa şi Constanţa nu poate fi utilizată tracţiunea cu locomotive electrice, a fost luată decizia anulării următoarelor trenuri: IR 1581, IR 1582, IR 1587 şi IR 1588 Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, R 8212 Constanţa – Fetesti, R 8011 Bucureşti Obor – Feteşti, R 8012 Ciulniţa – Bucureşti Obor, R 8002 şi R 8003 Constanţa – Bucureştilor Obor şi retur.

În zonele unde este necesar, se intervine cu utilaje şi cu locomotive Diesel, iar călătorii vor fi preluaţi spre destinaţii cu trenuri din graficele de circulaţie sau cu trenuri suplimentare, mai spune CFR Călători.

Mai multe trenuri care ar fi trebuit să ajungă luni dimineaţă în Gara de Nord din Bucureşti au întârzieri între 40 şi 145 de minute.

Astfel, trenul care ar fi trebuit să ajungă de la Vatra Dornei Băi are o întârziere 40 de minute, trenul Chişinău-Bucureşti are întârziere de peste o oră, în timp ce trenul care ar fi trebuit să ajungă de la Suceava în Bucureşti în jurul orei 5.20 are întârziere de 145 de minute.  De asemenea, trenul Bucureşti Nord-Constanţa, care ar fi trebuit să plece din Gara de Nord la 6.20, are întârziere de o oră. Mai multe trenuri au aculumat întârzieri de până la câteva ore şi cu o zi în urmă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.