Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă organizează din nou, prin inspectoratele din ţară, exerciţiul ”Miercurea alarmelor”, destinat testării mijloacelor tehnice şi îmbunătăţirii timpului de reacţie a autorităţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Exercţiul are loc în întreaga ţară, începând cu ora 10.00. 

Sirenele din ţară vor emite semnalul ”Alarmă aeriană”, care are rolul de prevenire a populaţiei civile asupra apariţiei pericolului.

În imagine sunt prezentate măsurile pe care trebuie să le realizeze cetăţenii într-o situaţie reală, care impune declanşarea sistemului de alarmare a populaţiei.

Exerciţiul ar fi trebuit să aibă loc în prima zi de miercuri a lunii, dar pentru că a fost 1 ianuarie a fost amânat cu o săptămână. 

Începând cu luna august a anului 2017, IGSU desfăşoară exerciţii de alarmare în prima zi de miercuri din fiecare lună, destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel naţional şi îmbunătăţirii timpului de reacţie al autorităţilor în situaţii speciale de urgenţă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.