Inginerul Eugeniu Iordăchescu, care a salvat 12 biserici care urmau să fie demolate din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, în anii ‘80, a murit la vârsta de 89 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit basilica.ro, inginerul Eugeniu Iordăchescu a murit vineri, la vârsta de 89 ani.

În anii ’80 inginerul a salvat, prin translare, Schitul Maicilor, biserica Olari, biserica Sfântul Ilie, biserica Mihai Vodă, clopotniţa bisericii Mihai Vodă, Palatul Sinodal, Mănăstirea Antim, biserica Petru Iacob din Reşiţa, biserica Sfântul Ioan, biserica Sfântul Gheorghe, biserica Sfântul Ştefan „Cuibul cu barză”, ansamblul statuar de la biserica Domniţa Bălaşa şi biserica Mănăstirii Râmeţ.

Eugeniu Iordăchescu s-a născut la Brăila, în anul 1929, şi a absolvit Institutul de Construcţii din Bucureşti. A ocupat mai multe funcţii în institute de proiectare, a fost cadru didactic şi este autor a trei brevete de invenţie.

În anul 2016, Eugeniu Iordăchescu a primit distincţia ”Crucea patriarhală pentru mireni”.

În august 2016, Eugeniu Iordăchescu a povestit pentru Agenţia de presă News.ro că cel mai mare ”prăpăd” era în Bucureşti. 

”În Bucureşti, a fost un bloc în care stăteau artiştii, Dunărea, care s-a prăpădit. În spatele acestui bloc se afla biserica Enei, una dintre cele mai importante pentru oamenii din centrul oraşului şi care a primit dispoziţie de demolare. Atunci a fost un moment de mare cotitură. Eu eram director tehnic al Institutului Prelucrări şi trebuia să fiu permanent în toate punctele, pentru că Ceauşescu vizita tot şi a vrut să rezolve rapid urgia care s-a abătut asupra oraşului la cutremurul din 1977”, a povestit atunci inginerul. 

El a explicat că Biserica Schitul Maicilor, monument de secol XVII, a fost prima pe care a tanslatat-o. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.