Încă un pacient care se afla în pavilionul de la Institutul "Matei Balş" afectat de incendiul din 29 ianuarie şi care a fost transferat ulterior la Spitalul "Sf. Pantelimon" a murit. Este vorba de un bărbat de 68 de ani, cu o formă severă de COVID-19 şi afecţiuni asociate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 68 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Bucureşti. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 şi prezenta afecţiuni asociate", a transmis, miercuri seară, Ministerul Sănătăţii.
 
Ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului.
 
Numărul pacienţilor care au fost internaţi în pavilionul care a luat foc şi care au decedat a ajuns la 18, patru dintre ei fiind găsiţi decedaţi în clădire, care era destinată pacienţilor cu SARS-CoV-2. Un al cincilea a murit la puţin timp după incendiu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.