Medicii au confirmat încă un deces cauzat de gripă, la o femeie din judeţul Cluj, astfel că numărul total al persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma contractării virusului gripal, în acest sezon, a ajuns la 48, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Potrivit CNSCBT, o femeie în vârstă de 39 de ani, din judeţul Cluj, confirmată cu virus gripal tip A, în curs de subtipare, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinată anti-gripal, a murit luni.
Astfel, numărul total al deceselor cauzate de gripă în acest sezon a ajuns la 48.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.