Ministerul Sănătăţii a transmis, marţi, că încă o persoană dintre cele transferate de la Institutul ”Matei Balş” în urma incendiului a decedat. Este vorba despre o femeie de 80 de ani, diagnosticată cu o formă severă de coronavirus

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021”, a transmis, marţi, Ministerul Sănătăţii. 
 
Sursa citată a precizat că este vorba despre o femeie în vârstă de 80 de ani, transferată după incendiu la Spitalul Militar Central din Bucureşti. Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă SARS Cov-2 şi prezenta multiple afecţiuni asociate. 
 
”În acest caz, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii. 
 
Numărul pacienţilor care au fost internaţi în pavilionul care a luat foc şi care au decedat a ajuns la 17, patru dintre ei fiind găsiţi decedaţi în clădire, care era destinată pacienţilor cu SARS-CoV-2. Un al cincilea a murit la puţin timp după incendiu.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.