Douăzeci şi nouă de cazuri noi de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână în Bucureşti şi în opt judeţe, fără a fi înregistrate noi decese, potrivit datelor transmise de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 14.854, de la debutul epidemiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit CNSCBT, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România de la debutul epidemiei este 14.854, din care 59 de decese.

În ultima sptămână au fost raportate 29 de cazuri nou confirmate, în opt judeţe şi în Bucureşti.

Cele mai multe cazuri noi - 13 - au fost înregistrate, în ultima săptămână, în Bucureşti. Alte nouă cazuri s-au înregistrat în Călăraşi, iar în Galaţi au fost raportate două cazuri noi de rujeolă. Câte un caz s-a înregistrat în judeţele Buzău, Iaşi, Ilfov, Vâlcea şi Teleorman.

De la debutul epidemiei în România, cele mai multe cazuri de rujeolă - 5.213 - au fost la copii cu vârsta între un an şi patru ani, iar 3.062 de cazuri s-au înregistrat la copii cu vârsta sub un an, în timp ce 2.572 de cazuri au fost la copii au fost la copii cu vârsta între cinci şi nouă ani.

Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.