Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 19 localităţi din 12 judeţe pentru înlăturarea efectelor de vremea rea, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Au fost inundate sute de curţi şi beciuri, dar şi zeci de gospodării. Cea mai gravă situaţie s-a înregistrat în localitatea Boian din judeţul Sibiu, unde peste două zute de persoane au fost evacuate din 50 de locuinţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost emise 49 atenţionări şi avertizări cod galben şi cod portocaliu de fenomene meteorologice periculoase imediate ce au vizat averse de ploaie cu caracter torenţial, intensificări ale vântului şi grindină.

În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase au fost înregistrate efecte de vreme rea în 19 localităţi din 12 judeţe (Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Hunedoara, Mureş, Prahova, Sibiu şi Timiş).

Salvatorii militari au acţionat pentru evacuarea apei din 59 locuinţe, 144 curţi, 152 beciuri şi 9 anexe gospodăreşti.

”Cel mai grav afectat de inundaţii a fost judeţul Sibiu, unde mai multe gospodarii aflate pe raza localităţilor Şura Mică, Săcel, Târnava, Copşa Mică, Boian şi Sălişte au fost inundate”, au precizat reprezentanţii IGSU.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Sibiu au precizat că au fost evacuate peste două sute de persoane – 158 de adulţi şi 50 de copii. Oamenii s-au mutat la rude până la evacuarea apei din gospodării.

Pentru sprijinirea eforturilor de protejare a populaţiei, în cursul serii trecute, IGSU a dislocat în judeţul Sibiu 3 şenilate, 3 sisteme de iluminat şi 5 motopompe de mare capacitate din judeţele limitrofe Alba, Braşov, Hunedoara, Mureş şi Vâlcea.

Efecte însemnate ale vremii nefavorabile s-au înregistrat şi în judeţul Hunedoara, fiind inundate 30 de curţi, 55 beciuri şi 2 anexe din localităţile Petroşani, Brad, Vaţa de Jos, Prihodişte, Luncoiu de Jos şi Stejărel.

”În prezent nu sunt semnalate persoane blocate sau urgenţe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice. Având în vedere că şi în următoarea perioadă de timp sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase, recomandăm cetăţenilor ca pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice, să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii care le asigură protecţia şi să deconecteze aparatura casnică”, mai spun reprezentanţii IGSU.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizaţi pentru monitorizarea permanentă a cursurile de apă şi pentru asigurarea intervenţiei imediate în sprijinul comunităţilor afectate.

O avertizare cod galben vizând Capitala şi 31 de judeţe din sudul, estul şi centrul ţării va fi în vigoare de luni de la ora 10.00 până marţi seară, interval în care vor fi vijelii şi se vor acumula cantităţi importante de apă. Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe tot parcursul săptămânii.

De asemenea, până miercuri după-amiază sunt în vigoare avertizări cod galben de inundaţii emise de hidrologi pentru râuri din majoritatea judeţelor ţării, cu probabilitate şi intensitate mai mare pe râuri mici din judeţele Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Sibiu, Vâlcea şi Argeş.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.