Aproape 8.000 de amenzi în valoare totală de aproape 3 milioane de lei au fost date de poliţişti într-o singură zi, în urma intervenţiilor şi controalelor. Peste 400 de permise de conducere au fost reţinute şi bunuri în valoare de peste 280.000 de lei au fost confiscate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), peste 10.000 de poliţişti au fost joi în teren, intervenind la nivel naţional pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, au fost organizate 270 de acţiuni şi s-a intervenit la 2.976 de evenimente, dintre care 2.465 sesizate prin 112.

În urma acţiunilor, au fost constatate 831 de infracţiuni, 137 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. De asemenea, au fost găsite 16 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 87 de măsuri preventive.

Pentru neregulile găsite, poliţiştii au dat 7.894 de amenzi în valoare totală de aproape 3 milioane de lei, şi au confiscat bunuri în valoare de peste 280.000 de lei.

În ceea ce priveşte siguranţa în trafic, poliţiştii au constatat 108 infracţiuni în regimul circulaţiei pe drumurile publice, fiind reţinute 443 de permise de conducere şi retrase 316 certificate de înmatriculare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.