Trei persoane au fost trimise în judecată de procurorii ieşeni după ce au contrafăcut spirt sanitar, preparându-l din alcool metilic şi din vopsea de ouă. În primăvara şi vara acestui an, 17 persoane care au consumat acest produs au murit, în urma necropsiei stabilindu-se cauza deceselor ca fiind intoxicaţia cu alcool metilic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, procurorii au dispus trimiterea în judecată a trei persoane, un cetăţean iordanian, unul irakian şi altul cu dublă cetăţenie: română şi iordaniană, pentru omor calificat, prin fapta comisă fiind cauzată moartea a 17 persoane, înşelăciune, falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată - pentru unul dintre inculpaţi.
 
Anchetatorii au stabilit că, în lunile martie şi aprilie 2020, cele trei persoane au profitat de situaţia prilejuită de starea de urgenţă instituită din cauza răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 şi într-un imobil din comuna ilfoveană Dobroeşti au preparat şi oferit spre vânzare un produs denumit “Alcool sanitar Sante Med” din categoria biocide, fără a avea aviz de plasare pe piaţă ca produs biocid, eliberat de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
 
Procurorii au menţionat că produsul respectiv avea menţionate ca ingrediente "alcool etilic rafinat, apă, salcilat de etil, denaturanţi, tert-butanol şi albastru de metilen”, dar, în fapt, ingredientul de bază a fost alcoolul metilic, precum şi vopsea de ouă pentru a da culoare albastră specifică alcoolului sanitar, produsul fiind vătămător sănătăţii. 
 
"În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul lunilor martie - aprilie 2020, profitând de situaţia prilejuită de starea de urgenţă, inculpaţii au contrafăcut un produs pe bază de alcool metilic, în scopul comercializării acestuia, cunoscând împrejurarea că produsul - alcool sanitar era foarte căutat pe piaţă pentru a fi folosit ca dezinfectant de către populaţie şi nu se mai găsea în magazine datorită cererii mari, după care, un inculpat a oferit şi vândut, unei persoane vătămate, administrator al unei societăţi comerciale din Iaşi, cantitatea totală de 220 baxuri conţinând câte 24 sticle cu alcool sanitar contrafăcut pe care erau aplicate etichete inscripţionate <<Alcool sanitar Sante Med>>, ducând în eroare persoana vătămată cu privire la faptul că produsul achiziţionat ar fi fost alcool sanitar, în condiţiile în care analizele toxicologice efectuate în cauză au evidenţiat prezenţa alcoolului metilic în cantităţi mari, în scopul obţinerii unui folos patrimonial injust”, se arată în comunicat.
 
Astfel, administratorul firmei respective a fost prejudiciat cu suma de 40.160 de lei, iar unul dintre inculpaţi a emis trei facturi completate în fals cu privire la produsul comercializat - "alcool sanitar”.
 
"Urmare a comercializării produsului contrafăcut, în intervalul 15 aprilie 2020 – 18 august 2020, a intervenit decesul a şaptesprezece victime (cincisprezece pe raza judeţului Iaşi şi două pe raza judeţului Sibiu) care au consumat din acest produs, în urma necropsiilor efectuate stabilindu-se cauza deceselor ca fiind intoxicaţia cu alcool metilic”, a mai precizat sursa citată. 
 
De asemenea, procurorii au mai stabilit că una dintre persoanele trimise în judecată nu s-a prezentat în termen de 10 zile de la expirarea  perioadei de valabilitate a permisului de armă la un armurier autorizat pentru a depune un pistol marca Walter calibru 9 mm şi un încărcător conţinând trei cartuşe, găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 3 mai 2020, în baza mandatului de percheziţie emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi.
 
În luna mai, poliţiştii ieşeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au desfăşurat 4 percheziţii domiciliare, în cadrul acestui dosar. Atunci, mai multe persoane au fost duse la audieri, iar ulterior magistraţii ieşeni au emis mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele a doi cetăţeni străini, Dawoud Zuhair Abdel Nabi Ali şi Ahmmed Faid, cei doi fiind acuzaţi de ucidere din culpă şi înşelăciune.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.