Preotul Calistrat Chifan nu va mai oficia slujbe pe durata anchetei poliţiştilor, după ce a fost acuzat că a lovit două femei în curtea bisericii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, Constantin Sturzu a declarat luni că părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni a fost oprit de la slujirea celor sfinte pe durata cercetărilor.

"În luarea unei decizii finale se va lua în calcul şi rezultatul plângerii depuse la Poliţie de persoana implicată în incident. O astfel de situaţie produce, desigur, multă durere şi întristare, ea devine prilej de sminteală şi de judecată. Perioada de post care începe mâine este, pentru toţi credincioşii ortodocşi, şi un timp al pocăinţei, al cercetării conştiinţei, al mărturisirii păcatelor proprii. Nădăjduim să fie timp cu folos, care să aducă mângâiere celor răniţi şi pace inimilor tulburate", a afirmat Constantin Sturzu.

Calistrat Chifan este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi, promoţia 2014. A urmat apoi cursuri de master, absolvite în 2016.

Preotul Calistrat Chifan de la Vlădiceni, judeţul Iaşi, este acuzat de două femei că le-a bătut în curtea bisericii, fiind depusă şi o reclamaţie la Poliţie. Femeile s-au prezentat la spital, însă au fost recalcitrante cu medicii.

"Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că atât ea cât şi sora sa au fost agresate de către un bărbat în timp ce se aflau în curtea unui locaş de cult de pe raza judeţului nostru. În cauză, poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, urmând a fi luate măsuri în consecinţă", a transmis, joi, IPJ Iaşi.  

Cele două femei s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe, dar au plecat, revenind câteva ore mai târziu.  Medicii au precizat că s-au constatat doar escoriaţii la cot şi genunchi.

Potrivit medicilor, femeile au refuzat continuarea investigaţiilor medicale, au fost agresive verbal cu medicii şi asistenţii şi neînţelegătoare faţă de suferinţa altor pacienţi.

Arhiepiscopia Iaşilor a demarat propriile verificări.  

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.