Şase pacienţi au fost operaţi pe creier în ultimele zile la spitalul de Neurochirurgie din Iaşi cu ajutorul unor tehnologii inovatoare, intervenţiile desfăşurându-se fără bisturiu şi fără a provoca dureri pacienţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit medicilor spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, este vorba de proceduri Gamma Knife realizate în Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică din cadrul acestei unităţi medicale.

"Sunt pacienţi salvaţi cu procedurile Gamma Knife. Intervenţia pe creier este realizată fără bisturiu, iar prima procedură de acest gen a fost făcută în cazul unui pacient de 50 de ani diagnosticat cu meningiom. Specialiştii au reuşit să ofere pacientului un tratament fără durere, cu precizie şi în siguranţă. Imediat după realizarea procedurilor performante pacientul a fost externat. În total, au fost trataţi prin această metodă până acum şase pacienţi, cu patologii diverse, în general leziuni ale creierului care erau imposibil sau foarte dificil de tratat prin alte metode. Toţi pacienţii au o evoluţie bună, mare parte dintre ei sunt deja externaţi. Urmează să îşi facă controale în perioada următoare", a declarat vineri medicul Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

El susţine că tratamentul este gratuit pentru pacienţii asiguraţi, în timp ce pentru bolnavii care nu au asigurare medicală vor fi stabilite tarife modice.

"Pentru pacienţii asiguraţi nu vor fi costuri suplimentare. Pentru pacienţii neasiguraţi vom stabili nişte costuri, dar pot să vă spun că vor fi nişte costuri rezonabile astfel încât toată lumea să aibă acces la asemenea tip de tratament. Putem trata şi pacienţi din afara comunităţii europene, mă refer aici la Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, ţări care nu beneficiază de asemenea tip de tratament", a adăugat medicul Lucian Eva.

Aparatura a costat 5,3 milioane de euro, iar medicii ieşeni susţin că aceste dotări sunt dintre cele mai performante care există în prezent pe piaţa europeană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.