Aproximativ 40 de hectare de păşune au fost inundate în localitatea Şipote din judeţul Iaşi, după ce un râu a ieşit din matcă, fiind totodată afectate o porţiune de drum comunal şi un pod.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit prefectului de Iaşi, Bogdan Cojocaru, există riscul ca şase gospodării să fie inundate.
Prefectul Bogdan Cojocaru a scris pe Facebook, după ce s-a deplasat marţi în comuna Şipote, că râul Miletin nu are capacitatea să preia cantitatea mare de apă rezultată din topirea rapidă a zăpezii, astfel că aproximativ 40 de hectare de păşune au fost inundate.
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
De asemenea, au mai fost afectate un pod, dar şi doi kilometri de drum comunal şi există riscul ca apa să ajungă la şase gospodării.
”Autorităţile locale au cerut încă din anul 2018 intervenţii în albia râului. Şi anul trecut am fost în zonă şi am solicitat efectuarea unor lucrări de decolmatare a râului Miletin pentru a se creşte capacitatea de preluare a apei, dar aceste intervenţii nu au fost efectuate. Vom relua aceste demersuri alături de autorităţile locale. Acolo există un risc de inundaţii care poate fi diminuat printr-o serie de lucrări în albia râului aflat în responsabilitatea Administraţiei Bazinale de Apă Prut – Bârlad”, a afirmat prefectul Iaşiului, Bogdan Cojocaru.
El a precizat că situaţia este monitorizată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi şi că vor fi luate măsuri în cazul în care lucrurile se înrăutăţesc.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.