Sejurul mediu pe litoralul românesc pentru această vară, care a presupus şase zile de cazare cu mic dejun, a costat 1.621 lei (aproximativ 350 de euro) pe cameră, potrivit unui studiu realizat pe mai mult de 100.000 de turişti de către portalul LitoralulRomanesc.ro, agenţia prin intermediul căreia ajung cei mai mulţi turişti români în vacanţă la Marea Neagră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mamaia, Eforie Nord şi Venus au fost staţiunile cu cea mai mare cerere, iar la polul opus s-au situat Costineşti, Neptun şi Eforie Sud. Cele mai căutate hoteluri au fost, ca şi în anii trecuţi, structurile de două şi trei stele”, anunţă LitoralulRomanesc.ro.

Românii care au cumpărat vacanţe în staţiunile autohtone de la Marea Neagră prin intermediul agenţiilor de turism s-au cazat, în medie, 5,4 nopţi, iar cei care au rezervat direct la hotel, cum sunt majoritatea turiştilor aşa numiţi “de weekend”, au avut o medie a sejurului mai mică chiar şi cu 25-30%.

În acest an, media sejurului a crescut foarte puţin, aproape nesemnificativ, cu 2%, de la 5,3 la 5,4 nopţi. În schimb, preţul mediu al sejurului pentru întreg litoralul a urcat cu aproximativ 14%, de la 1.442 de lei pe cameră anul trecut la 1.621 de lei în această vară.

“Această creştere a fost susţinută, pe de o parte, de mărirea tarifelor hotelurilor cu aproximativ 10% în acest an, dar şi de faptul că din ce în ce mai mulţi turişti caută hoteluri all inclusive, pentru care pachetul e mai scump”, a declarat Ionuţ Nedea, directorul general LitoralulRomanesc.ro.

Preţul mediu pentru un pachet all inclusive a fost 2.197 lei/cameră/sejur pentru Eforie Nord şi 2.667 lei pentru staţiunea Mamaia.Numărul de locuri în regim all inclusive a crescut puternic de la an la an, ajungând la aproximativ 9.000 în acest sezon pe întregul litoral, arată datele LitoralulRomanesc.ro.

Media sejurului în Mamaia a ajuns în acest an la 1.811 lei, faţă de 1.474 lei în restul litoralului, aşadar sejurul în Mamaia a fost mai scump cu aproape 22% decât în celelalte staţiuni. Sejururile cu valoarea medie cea mai ridicată au fost în Mamaia Nord, unde preţul mediu pe cameră s-a ridicat la aproximativ 4.000 de lei.

La polul opus, cele mai ieftine hoteluri au putut fi găsite în Eforie Sud, unde tariful mediu la cel mai ieftin hotel a fost de 99 de lei/cameră/noapte, dar şi la Neptun, unde media la cel mai ieftin hotel a fost de 105 lei/cameră/noapte.

Din totalul turiştilor care au cumpărat sejururi la mare prin agenţie, doar 3% au făcut-o cu tichete de vacanţă.

“Până în acest moment sunt semnale că majoritatea hotelierilor vor menţine tarifele la nivelul celor de anul trecut. Este posibil ca doar hotelurile care nu au majorat tarifele în ultimii doi ani să o facă acum, dar şi în aceste cazuri nu se vor opera majorări mai mari de 5-7%”, a mai spus Ionuţ Nedea.

Fără să existe statistici centralizate la nivel de litoral privind gradele de ocupare, conform datelor colectate de la hotelieri, numărul de turişti a scăzut în această vară cu 7-10% faţă de anul trecut.

“Ne referim doar la unităţile turistice clasificate. Este posibil ca o parte dintre turişti să fi migrat către structuri turistice neclasificate, apartamente şi vile”, a adăugat directorul LitoralulRomanesc.ro. 

Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare vânzător de vacanţe în staţiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări.

Litoralulromanesc.ro a înregistrat anul trecut un volum de vânzări de 15 milioane de euro, la Ministerul Finanţelor fiind raportat doar comisionul, de 6,17 milioane de lei, aşa cum se întâmplă în cazul multor agenţii de turism.

Prin intermediul agenţiei au ajuns anul trecut în staţiunile româneşti de la Marea Neagră peste 80.000 de turişti. Portalul promovează peste 400 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.