Hidrologii au emis, marţi, noi avertizări Cod portocaliu şi Cod galben care vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din vestul şi sud-vestul ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), marţi, la ora 15:00, va intra în vigoare o avertizare Cod portocaliu hidrologic valabilă pentru râurile din bazinele hidrografice: Caraş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera, Cerna - afluenţii aferenţi sectorului din aval de Herculane, în judeţul Caraş-Severin. Avertizarea este valabilă până miercuri la ora 12:00. 
 
Totodată, hidrologii au emis un Cod galben care a intrat în vigoare, marţi, la ora 12:00, şi este valabil până miercuri la miezul nopţii.
 
”În intervalul 04.04.2023 ora 12:00 – 05.04.2023 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche - bazin superior, Bega - bazin amonte S.H. Topolovăţ (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Cerna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş-Severin), Dunăre - afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă Desnăţui (judeţele: Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu - bazin aval S.H. Sadu (judeţele: Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru (judeţele: Vâlcea, Argeş, Gorj, Olt şi Dolj), Argeş - bazin superior, Dâmboviţa - bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa)”,  a anunţat INHGA.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.