Guvernul a stabilit, miercuri, creşterea cu 25 a numărului de posturi al angajaţilor din vămi ai ANSVSA, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, el precizând că motivul îl reprezintă creşterea volumului de activitate la frontieră ca urmare a agresiunii militare ruse din Ucraina. Cele 25 de posturi vor fi distribuite la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, Republica Moldova, Serbia, astfel: Halmeu (3 posturi), Siret (4 posturi), Vicşani-Dorneşti (3 posturi), Stânca-Costeşti (4 posturi), Sculeni (2 posturi), Albiţa (2 posturi), Constanţa (1 post), Aeroportul Internaţional Henri-Coandă Bucureşti (1 post), Moraviţa (1 post), Galaţi (1 post), Isaccea (2 posturi), Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj Napoca (1 post).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Astfel, Executivul a votat o hotărâre de Guvern pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr.1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia
 
”Având în vedere creşterea volumului de activitate la frontieră ca urmare a agresiunii militare ruse din Ucraina, nevoia suplimentării posturilor angajaţilor din vămi a ANSVSA a generat această hotărâre care prevede suplimentarea cu 25 a posturilor aferente direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene care au în structură posturile de inspecţie la frontieră”, a spus Cărbunaru. 
 
Acestea sunt necesare efectuării activităţilor de control oficial ale ANSVSA, în vederea gestionării în mod corespunzător a volumului mare de activitate la frontieră ca urmare a crizei din Ucraina, a precizat el. 
 
Cele 25 de posturi vor fi distribuite la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, Republica Moldova, Serbia, astfel: Halmeu (3 posturi), Siret (4 posturi), Vicşani-Dorneşti (3 posturi), Stânca-Costeşti (4 posturi), Sculeni (2 posturi), Albiţa (2 posturi), Constanţa (1 post), Aeroportul Internaţional Henri-Coandă Bucureşti (1 post), Moraviţa (1 post), Galaţi (1 post), Isaccea (2 posturi), Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj Napoca (1 post).
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.