Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă, la solicitarea Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care cuprinde o serie de măsuri privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate menite să vină în sprijinul persoanelor asigurate aflate în incapacitate temporară de muncă. Reglementările vor intra în vigoare de la 1 august, dată până la care vor fi actualizate şi normele de aplicare ale actului normativ aprobat de Executiv, pentru a asigura implementarea unitară la nivel naţional, mai arată MS, în comunicatul de presă

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Actul normativ prevede reglementări care conduc la echilibrarea veniturilor alocate bugetului FNUASS cu costurile reale suportate de fond pentru plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate. În acest sens, baza maximă de calcul lunară al indemnizaţiilor de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care nu realizează venituri şi se asigură opţional pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate se determină ca medie a veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni ale celor 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita valorică lunară a 3 salarii minime brute pe ţară (în prezent, limita este de 12 salarii minime brute pe ţară lunar). Vor fi exceptate de la această regulă persoanele care se asigură opţional pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii pentru maternitate, pentru care baza maximă de calcul lunară a indemnizaţiilor se determină ca medie a veniturilor asigurate din ultimele 6 luni ale celor 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita valorică lunară a 12 salarii minime brute pe ţară garantate în plată, stabilite potrivit legii”, mai indică comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii.

Persoanele fizice care nu realizează venituri din salarii se pot asigura opţional în sistem, pe bază de contract, pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii, numai în baza declaraţiei fiscale depuse în vederea plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, se asigură punerea în aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 244/2021, în sensul stabilirii faptului că asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copiilor cu afecţiuni grave în vârstă de până la 18 ani, nu până la 16 ani, cum a fost reglementat până în prezent.

„Persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic cu un agent înalt patogen, deşi cunosc aceste condiţii la momentul iniţierii deplasării şi care, la întoarcerea pe teritoriul României, pentru a nu deveni  factori de risc pentru persoanele cu care vin în contact, intră în concediu de carantină, vor beneficia de indemnizaţie suportată din FNUASS pentru o perioadă de 5 zile, faţă de 14 zile, cum a fost prevăzut până acum”, conform sursei menţionate.

Noul mecanism de acordare a certificatelor de concediu medical prevede evaluarea stării de sănătate şi monitorizarea pacienţilor, în vederea recuperării capacităţii de muncă a persoanei asigurate şi reinserţiei socio-profesionale a acesteia. Astfel, medicii curanţi vor întocmi unui plan de urmărire a evoluţiei bolii, iar perioadele de concediu medical pentru fiecare episod de boală se vor acorda în cel puţin două etape.

„Toate aceste reglementări au ca scop respectarea drepturilor la concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate în mod echitabil, dar şi gestionarea corectă şi eficientă a costurilor suportate din FNUASS”, a declarat Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS, potrivit sursei amintite.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.