Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 7.304 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate 177 de decese, iar la ATI sunt internaţi 1.093 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, acestea fiind cele mai mari bilanţuri zilnice de la declanşarea pandemiei.
”Până astăzi, 10 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 314.295 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 211.408 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 7.304 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, releva datele transmise marţi.
De asemenea sunt 464 de cazuri noi nealocate pe judeţe înregistrate în ultimele 24 de ore, totalul fiind de 2.751, despre care autorităţileprecizează că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate şi centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică şi atribuite cazurile pozitive judeţului/localităţii de care aparţin persoanele infectate.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este în Bucureşti 5,11. Patru judeţe au acest indicator peste 6: Sibiu - 6,89, Cluj - 6,56, Sălaj - 6,47, Timiş - 6,38.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.682 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 8.186 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 09.11.2020 (10:00) – 10.11.2020 (10:00) au fost raportate 177 de decese (92 bărbaţi şi 85 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 42 decese la categoria de peste 80 de ani.
160 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 17 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.727. Dintre acestea, 1.093 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.519.095 de teste. Dintre acestea, 31.005 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.988 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.017 la cerere.
Pe teritoriul României, 41.272 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.767 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 81.518 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 19 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.031 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.234 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 9 noiembrie a.c., 7.927 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.111.531 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 4 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 6.862 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia şi Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.