Şeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat că este în natura umană ca în cazul unui conflict parte din cetăţenii României să părăsească teritoriul naţional şi a precizat că a văzut comportamente similare şi în Ucraina, dar şi în ţara noastră după Revoluţia din 1989. El a explicat că important este ca România să aibă o masă mare a populaţiei care să ducă efortul de război şi trebuie încurajat cetăţeanul să îşi îndeplinească misiunile constituţionale.
Şeful Statului Major al Armatei a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, care este procedura prin care pot fi mobilizaţi cetăţenii români din străinătate în cazul unei situaţii de război.
”Apărarea naţională este o datorie constituţională pentru fiecare cetăţean al României. Drept urmare, indiferent că avem domicilul stabil în România sau în afara teritoriului naţional, ordinele de mobilizare vor fi eliberate. În conformitate cu proiectul de Lege 446, care sper din tot sufletul ca astăzi să fie aprobat, termenul de prezentare la unităţile în care sunt luaţi în evidenţă este modificat la 15 zile. Nu aş putea să fac acum o supoziţie câţi dintre cei care au domicilul stabil în străinătate se vor prezenta la mobilizare. Dar, repet, este o datorie constituţională a fiecăruia şi o obligaţie legală”, a declarat şeful Statului Major al Armatei.
El a precizat că, dacă avem un procent de 83% la mobilizarea pentru exerciţii, înseamnă că mai avem cetăţeni responsabili.
„Avem o populaţie responsabilă. Dacă avem procent de prezentare peste 80- 83%, înseamnă că încă mai avem cetăţeni responsabili care privesc siguranţa naţională ca o necesitate a fiecărui cetăţean. Procentele respective, pe mine mă mulţumesc Da, este natura umană ca, în cazul unui conflict, parte din cetăţenii României să aleagă să părăsească teritoriul naţional. Am văzut şi în Ucraina, dar în egală măsură am văzut şi imediat după Revoluţie. Foarte mulţi tineri au ales să plece din ţară. Important e să avem o masă mare a populaţiei care să ducă efortul de război. Despre asta este vorba. Vom avea şi cetăţeni care vor decide. Vor fi opţiuni individuale, dar noi ca politică de stat trebuie să încurajăm ca cetăţeanul român şi trebuie să facem educaţie în acest sens, să fie responsabil şi să îndeplinească misiunile constituţionale, atribuţiile constituţionale”, a mai afirmat generalul Gheorghiţă Vlad.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.