Poliţiştii din Galaţi au intervenit sâmbătă după-amiază pentru aplanarea unui scandal de proporţii provocat de un bărbat care, chiar în centrul oraşului Târgu Bujor, acosta trecătorii, îi înjura şi arunca cu sticle în oameni şi pe carosabil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform IPJ Galaţi, incidentul s-a produs sâmbătă la orele prânzului.

Oamenii legii din Târgu Bujor au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că un bărbat provoacă scandal pe stradă, în zona centrală a oraşului, înjură oamenii şi aruncă cu sticle.

Din verificările efectuate de poliţiştii care au ajuns în scurt timp la faţa locului, a fost stabilit că un bărbat, cu vârsta de 37 de ani, domiciliat în oraşul Târgu Bujor, pe fondul consumului de alcool, a tulburat ordinea şi liniştea publică prin ţipete, prin adresarea de cuvinte jignitoare persoanelor care tranzitau zona, aruncând totodată şi cu sticle pe carosabil.

Poliţiştii au plecat în urmărirea persoanei respective şi au interceptat-o în faţa blocului unde locuieşte, însă acesta nu s-a supus somaţiei de a sta pe loc şi a fugit în scara de bloc, iar ulterior s-a refugiat în apartamentul său.

În scurt timp, la imobilul respectiv au ajuns şi luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, iar după intervenţia acestora, doar prin negociere, fără a fi folosită forţa, bărbatul a ieşit din locuinţa sa şi a fost condus la sediul Poliţiei pentru cercetări.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, cercetările urmând a fi continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.