Cinci studenţi de la Facultatea de Inginerie din Galaţi au realizat un automobil nou dintr-o maşină avariată într-un accident, din care au păstrat doar sistemul de motorizare, noul autoturism fiind prezentat, joi, la un workshop la care au participat şi reprezentanţi ai unor firme din industria auto. Noua maşină are caroseria din fibră de sticlă, care a fost testată cu un program de simulare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Maşina, denumită ”1 Smart Galaţi”, a fost realizată pe parcursul a doi ani de către cinci studenţi ai Facultăţii de Inginerie de la Universitatea ”Dunărea de Jos”, care au povestit că după ce au găsit o maşină veche avariată în urma unui accident au decis să facă din aceasta un autoturism nou.  

”Din capotă avem cam 70  la sută rămas, aripile nu mai sunt ale ei, nici uşile nu mai sunt ale ei. Spatele la fel nu mai este ce-a fost, e modificat de noi, partea din faţă la fel. Maşina funcţionează”, a spus Ştefan Poteraşc, unul dintre studenţi. Astfel, din vechea maşină, doar sistemul de motorizare a mai fost păstrat.

La rândul său, profesorul coordonator Cătălin Fetecău de la Facultatea de Inginerie a afirmat că noua maşină are caroseria din fibră de sticlă, iar modelul ei este unicat.

”Pentru a o omologa am conceput şi uşi pentru că iniţial maşina avea uşile avariate. Am pornit de la o maşină donată în urma unui accident. Studenţii au lucrat la ea pe parcusul a doi ani. Studenţii au reuşit să proiecteze o caroserie pe care au imaginat-o, au desenat -o, au testat -o cu un program de simulare, după care au realizat matriţa. Caroseria este din fibră de sticlă, modelul ei este unicat”, a spus Cătălin Fetecău. 

Noul automobil a fost prezentat, joi, la Facultatea de Inginerie în cadrul unui workshop la care au participat şi reprezentanţi ai unor firme din industria auto.

”Arată foarte bine maşina. Cu siguranţă, cel puţin în centrul nostru de design, care este construit la standarde internaţională, cu siguranţă şi-ar găsi locul acolo. Firma noastră este în căutare permanentă de tinere talente”, a spus un reprezentant al unei firme auto.

De altfel, doi dintre studenţi care au lucrat pentru realizarea noii maşini au fost deja recrutaţi de firme importante din industria auto. 

Facultatea de Inginerie din Galaţi are aproximativ 850 de studenţi, iar conducerea instituţiei de învăţământ speră ca mulţi dintre aceştia să se poată angaja pe viitor chiar din timpul studiilor. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.