O campanie de prevenire a consumului de droguri va avea loc, săptămâna aceasta, în municipiul Galaţi, în cadrul căreia vor fi distribuite materiale informative, vor fi organizate seminarii şi conferinţe, dar şi concerte, Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) estimând că, în România, sunt aproape 900.000 de consumatori ocazionali de droguri, cu vârste între 14 şi 64 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Directorul CIADO  România, Gigel Lazăr, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că obicetivele acestei campanii sunt educaţia civică, educaţia culturală şi responsabilitatea civică, scopul fiind prevenirea consumului de droguri.

El a estimat, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că în Românai sunt aproape 900.000 de consumatori ocazionali de droguri, cu vârste între 14 şi 64 de ani, precizând că este foarte greu de precizat un număr exact având în vedere că există destule persoane care îşi procură diverse substanţe de pe internet.

"La 14-64 de ani sunt 900.000 de consumatori ocazionali de droguri; pe cifrele de la INS cu acel consum de 6,1%, sunt 900.000 de persoane. Le putem aprecia ca şi consumatori ocazionali de droguri, că unul a consumat o dată de două, de trei ori. La segmentul de 16 ani, la elevi este acel procent de 10%, iar la studenţi de 21%. Nici comisia nu riscă să dea cifre la nivel european, din motivul acesta, e foarte greu pe prevalenţă, fiind o afacere ascunsă să o şi calculezi", a spus Gigel Lazăr. 

El a precizat că drogul cel mai consumat este marijuana.

"În primul rând marijuana, apoi extasy, amfetamine, metamfetamine, în general. Cocaina mai puţin că e mai scumpă decât aurul", a mai spus Lazăr.  

În cadrul campaniei, potrivit informaţiilor transmise într-un comunicat de Primăria Galaţi, timp de şase zile, 80 voluntari vor distribui 60.000 mape cu informaţii despre simptomatologia tânărului consumator de droguri, vor avea loc seminarii şi conferinţe ad-hoc în intersecţiile  principale din municipiu, se vor realiza peste 5.000 interviuri cu locuitorii Galaţiului despre comunitate şi implicarea lor în programele comunităţii şi se vor organiza expoziţii privind implicarea tinerilor în programul naţional ”Tinerii şi propriile lor valori”. De asemenea, va fi organizat şi "Festivalul urban—Street GALFEST" care va include concursuri de baschet 3X3 (aflat în programul  FIBA), de fotbal 4X4 şi de skateboarding /role.

Totodată, în perioada 23-25 iunie, pe platoul din faţa Sălii Sporturilor vor avea loc spectacole pentru copii, evenimente culturale şi artistice, concerte în aer liber susţinute de artişti precum Lidia Buble, Alex Velea sau Maxim, street food festival cu produse reprezentative din bucătăria internaţională. Totodată, se vor lansa în fiecare zi peste 1.000 lampioane, 1.000 de baloane cu heliu, iar un impresionant joc de artificii va închide festivalul urban. 

Pentru aceste acţiuni, CIADO România a alocat 15.000 de euro, iar Primăria Galaţi a contribuit cu 45.000 de euro.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.