Aproximativ 30 de angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi au protestat joi, în curtea unităţii, unde au pornit sirenele maşinilor, nemulţumiţi că ar putea rămâne fără sporurile actuale, ei solicitând şi înnoirea parcului auto şi creşterea numărului de salariaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi s-au strâns joi în curtea unităţii şi au pornit timp de 30 de secunde sirenele maşinilor pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă.

"Este o acţiune de sensibilizare a guvernanţilor. În primul rând este vorba despre problemele de natură salarială şi mă refer la Legea 153 care urmează să intre în vigoare de anul viitor care prevede dispariţia unor sporuri cum este cel de condiţii deosebite pe care îl are personalul ambulanţelor, în cuantum de 75% este acesta şi potrivit legii va dispărea. Mai vorbim de sporul de 50 la sută pe care îl primesc cei din personalul TESA şi muncitorii, pentru încadarea serviciului de ambulanţei în unitate cu specific deosebit şi în condiţii deosebite. Va însemna o scădere salarială destul de drastică, între 35 şi 45%, în condiţiile în care salariul mediu este undeva între 2.300 şi 3.300 de lei, în funcţie de studii, vechime, etc.", a spus liderul Sindicatului Ambulanţa Galaţi, Costel Şandru.

Protestarii au cerut şi noi ambulanţe cu care să îşi poată desfăşura activitatea, dar şi creşterea numărului de angajaţi.

"Avem 50 de ambulanţe, din care sunt funcţionale 29 pentru că restul sunt în service. Din 2014 nu s-au mai cumpărat ambulanţe, este nevoie de noi maşini. Ca să nu mai spun că acum sunt circa 24 de angajaţi, dar este nevoie de o creştere la 330-350 de angajaţi", a mai spus liderul de sindicat.

Activitatea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi nu a fost afectată deoarece la acţiunea de protest au participat doar anagajaţii aflaţi în afara orelor de lucru. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.