Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea afirmă că se va vaccina împotriva COVID-19, însă precizează că nu doreşte să se imunizeze înaintea altor persoane care sunt vulnerabile în faţa bolii. Ea critică decizia Guvernului de a "prioritiza” angajaţii din Guvern, Parlament şi alte instituţii în etapa a doua, considerând că cei bolnavi şi vârstnici trebuie vaccinaţi înaintea acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Eu vreau să mă vaccinez, dar nu înaintea unei persoane vulnerabile sau înaintea unei persoane vârstnice. Eu mi-aş dori de la Guvern în primul rând să acopere cu prioritate persoanele care au cea mai mare nevoie în acest moment şi pe urmă să treacă la Guvern şi la Parlament. Nu mi s-ar părea normal să ne ia pe noi, de la Guvern, Parlament şi alte instituţii şi să ne prioritizeze. (...) Nu văd corect să ne fi prioritizat în etapa a doua, deci mi se pare o exagerare. Când am văzut că Parlamentul este introdus atât de repede la vaccinare înaintea altor categorii nu mi s-a părut în regulă. Vreau să mă conving că cei care au cea mai mare nevoie beneficiază de vaccin şi care vor. (...) Nu mi se pare în regulă să fim noi o prioritate, prioritate trebuie să însemne din punct de vedere al vulnerabilităţii medicale persoana respectivă, al vârstei, condiţii care să ateste că sunt mai vulnerabile la COVID, acelea ar trebui să fie o prioritate şi pe urmă instituţiile statului", a spus Firea, miercuri seară, la Antena 3.
 
Ea nu consideră ca fiind "profesionistă” campania de informare cu privire la vaccinare. 
 
"A veni doar şi a filma şi a trimite la lupta aceasta de marketing politic nişte medici, ei nu au nicio vină, sunt persoane remarcabile, sunt oameni deosebiţi, dar nu poţi lăsa tot greul pe nişte personalităţi din lumea medicală şi pe tine, ca guvernare, să nu te intereseze”, a mai declarat liderul social-democrat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.