Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi seară, că peste 550 de persoane sunt în carantină în Bucureşti/Ilfov, iar în izolare 3.700. Ea a anunţat că s-a găsit un hotel n care medicii şi asistentele de la Spitalul ”Victor Babeş” se pot odihni între turele de serviciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am făcut o dimensionare potrivită pentru STB, mai ales că oamenii nu mai circulă atât de des. După perioada critică, se va reveni la normal. Sperăm să fie una suportabilă pentru România”, a declarat Gabriela Firea, joi seară, la Antena 1. 

Primarul general a prezentat şi statistica persoanelor aflate în carantină şi la izolare, afirmând că joi s-au făcut cele mai multe teste. 

”Avem peste 550 de persoane în carantină în Bucureşti/Ilfov, iar în izolare 3.700. Prioritatea sunt testele pentru persoanele din zona roşie. Azi s-au făcut cele mai multe teste în spaţiile noastre de carantină, peste 100. Am dat sistare de lucrări la toate şantierele de sub jurisdicţia Capitalei. Preocuparea mea o reprezintă bucureştenii şi viaţa are prioritate. Cer şi constructorilor privaţi să se alinieze acestor măsuri, măcar temporar, sau măcar să restrângă aceste activităţi", a mai afirmat Firea. 

Ea a menţionat că s-a găsit un hotel, dedicat medicilor şi asistentelor, deocamdată doar pentru Victor Babeş: "Aceşti oameni, practic, nu au ajuns acasă. Au nevoie de un duş, de câteva ore de odihnă, sunt eroii noştri şi au nevoie să fie cât mai aproape de locul lor de muncă".

În România au fost confirmate 27 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, cele mai multe în Bucureşti. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.