Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie cu doi copii a înregistrat, în luna septembrie, o creştere cu aproape 20% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, arată Fundaţia Friedrich Ebert România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Fundaţia Friedrich Ebert România a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că împreună cu Syndex România a actualizat valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru anul 2022 (luna septembrie). 
 
“Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii pentru luna septembrie 2022 este de 8.659 lei pe lună, faţă de 7.233 lei în luna septembrie 2021, o creştere de +19,7%. Valoarea coşului pentru o familie de doi adulţi şi un copil este de 7.112 lei pe lună, pentru o familie de doi adulţi fără copii este de 5.322 lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 3.275 lei pe lună”, se arată în comunicat.
 
Recalcularea valorii coşului s-a realizat în baza indicilor de preţuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2022, raportat la luna septembrie 2021. 
 
“Creşterea valorii totale a coşului de consum e determinată de creşterea puternică a costurilor pentru capitolele Alimentaţie (+18,8%), Îmbrăcăminte şi încălţăminte (+20,9%), Locuinţa (+31,2%), Cheltuieli cu locuinţa (+34,0%). Chiar dacă eliminăm efectul capitolul cheltuieli cu locuinţa — creşterea dobânzilor are un impact puternic asupra costului locuinţei şi, prin urmare, asupra valorii întregului coş - valoarea de ansamblu a coşului a crescut cu peste 16%”, afirmă reprezentanţii fundaţiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.