Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) cere Guvernului să nu blocheze angajările în sistemul de educaţie, avertizând că, din cele peste peste 6.500 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, sunt foarte multe unităţi cu posturi unice. De asemenea, se propune diminuarea bugetului Ministerului Educaţiei cu peste un miliard de lei, din care aproape 500 de milioane lei sunt de la cheltuielile de personal şi de la plata dobânzilor, în condiţiile în care prevederile legii salarizării nu se aplică corect şi nu se respectă sentinţele judecătoreşti, mai arată FSLI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Guvernul României propune îngheţarea ocupării posturilor pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic, prin formula de angajare de 1 post scos la concurs pentru 3 neocupate. În cele peste 6.500 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, deficitul de angajaţi este foarte mare pentru aceste categorii de angajaţi; în cea mai mare parte a acestor şcoli există un număr redus de posturi, cu mult sub normativele care se impun pentru o funcţionare normală a acestora. Cele mai multe sunt posturi unice, iar angajările nu pot fi făcute pe formula propusă de Ministerul Finanţelor Publice. Este vorba despre posturile de secretare, contabili, laboranţi, bibliotecare, îngrijitoare etc. Avertizăm faptul că blocarea angajărilor în sistemul de educaţie va duce la blocarea activităţii în multe unităţi de învăţământ din România", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de FSLI.

Conform sursei citate, propunerea de rectificare bugetară a Ministerului Finanţelor Publice include diminuarea cheltuielilor de personal cu 400 de milioane de lei, argumentând că MEN a făcut estimări greşite la cheltuielile de personal, şi cu 80 de milioane de lei a sumelor destinate pentru plata dobânzilor legale obţinute prin sentinţe judecătoreşti.

"Această propunere este de neînţeles, având în vedere faptul că, în acest moment, pentru majoritatea cadrelor didactice, Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu se aplică corect", susţin sindicaliştii din educaţie.

Concret, ei spun că, în conformitate cu Legea nr.153/2017, cadrele didactice care îndeplinesc funcţia de diriginte, educatoarele, învăţătorii, institutorii, profesorii pentru învăţământul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar, personalul didactic care are gradaţie de merit, personalul didactic din învăţământul special, personalul didactic care asigură predarea simultană ar trebui să beneficieze de majorări ale salariilor cu procentele prevazute de lege pentru fiecare categorie, prin aplicarea acelor procente la salariile aflate în plată şi nu prin raportare la salariile de bază din anul 2016.

"Faptul că avem dreptate este recunoscut oficial şi de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, într-un răspuns la o adresă a F.S.L.I., dar şi de instanţele de judecată care, prin sentinţele date, recunosc faptul că salariile categoriilor de angajaţi menţionaţi mai sus nu se calculează corect! Prin urmare, se impune ca înregim de urgenţă M.E.N. să aplice corect Legea nr.153/2017, iar M.F.P., înainte de a propune aceste diminuări ale cheltuielilor de personal, trebuie să se asigure că sunt fonduri pentru aplicarea corectă a legii", scrie în comunicatul FSLI.

Totodată, FSLI respinge şi propunerea privind diminuarea sumelor destinate pentru plata dobânzilor legale obţinute prin sentinţe judecătoreşti în condiţiile în care, conform sesizărilor primite de la sindicatele afiliate, sunt multe cazuri în care nu se respectă prevederile sentinţelor judecătoreşti, tăindu-se în mod arbitrar din sumele reale de care ar fi trebuit să beneficieze salariaţii.

"Punerea în practică a acestor măsuri propuse de Guvernul României va crea nemulţumiri în rândul salariaţilor din educaţie, existând şi riscul declanşării unor acţiuni de protest”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, citat în comunicat.

Asociaţia Municipiilor din România a criticat un proiect de ordonanţă al Ministerului Finanţelor, pus în dezbatere publică marţi, prin care se îngheaţă angajările în administraţie, respectiv la trei posturi vacante se organizează concurs pentru un post.

În proiect se arată că, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice. Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior intrării în vigoare a ordonanţei, se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată.
 
După data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, ordonatorii de credite pot ocupa prin concurs sau examen posturi conform principiului: ”unu la trei” din totalul posturilor ce se vor vacanta, respectiv la trei posturi ocupate devenite vacante, un post ocupat. Prin excepţie, se pot organiza concursuri sau examene pentru: ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de personal didactic de predare; ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante de personal medico-sanitar; posturile vacante necesare încadrării, în condiţiile legii, a promoţiei de ofiţeri, subofiţeri, agenţi de poliţie, maiştri militari, funcţionari publici cu statut special din anul 2019; posturile vacante necesare încadrării promoţiei 2019 a Institutului Naţional al Magistraturii.
 
Se propune ca autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, să nu poată achiziţiona din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepţia demnitarilor.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.