Fostul rector al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi fostul prorector al instituţiei, Mihail-Petrică Marcoci, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru comiterea infracţiunii de instigare la şantaj, dosarul urmând să fie judecat de Curtea de Apel Bucureşti. Ei vor fi judecaţi pentru că au determinat un angajat al instituţiei să-i remită jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare cu moartea pentru a renunţa la investigaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al DNA, la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, Adrian Iacob şi Petrică-Mihail Marcoci, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu să transmită unei persoane, jurnalist de investigaţie – persoană vătămată, mesaje de ameninţare pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.

“Concret, Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, precum şi de recunoştinţa acestuia pentru că după absolvire fusese menţinut în cadrul academiei, să achiziţioneze mai multe aparate de telefon second hand şi cartele preplătite pentru a transmite mesaje de ameninţare persoanei vătămate. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluţia infracţională pe parcursul săvârşirii faptelor. Solicitări similare au fost transmise de inculpaţi unui alt ofiţer debutant din cadrul academiei, care însă nu le-a dat curs”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că aceste demersuri au fost determinate de faptul că în perioada respectivă jurnalista respectivă a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliţie. 

“După trimiterea mesajelor de ameninţare, inculpaţii au avut mai multe convorbiri cu autorul faptei, folosind aplicaţii telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să şteargă toate schimburile anterioare de mesaje, i-au indicat ce să declare organelor de urmărire penală şi l-au asigurat că va primi o pedeapsă uşoară, precum şi că va fi menţinut în cadrul academiei chiar în situaţia unei condamnări”, au menţionat procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti.

Rectorul Academiei de Poliţie, Adrian Iacob, cât şi prorectorul Mihail Marcoci au demisionat din funcţie la sfârşitul lunii mai. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.