Fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, luni, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este un gest de onoare pe care îl facem. Domnul Cristian Ţopescu împlineşte, peste puţin timp, frumoasa vârstă de 80 de ani. Ne-am gândit să îi facem o surpriză frumoasă şi cred că este un respect pe care îl acordăm marilor noastre personalităţi, să îi acordăm titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti. Este o legendă vie, un om care, cu profesionalism, a însoţit, practic, succesul marilor noştri campioni”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, adăugând că în scurt timp va fi organizată şi o ceremonie în care să îi fie înmânat oficial acest titlu.

De altfel, şi în expunerea de motive se arată că, în 26 martie, Cristian Ţopescu împlineşte 80 de ani, prilej cu care Primăria Capitalei doreşte "să-şi exprime recunoştinţa în faţa acestui mare comentator sportiv, jurnalist, crainicul Televiziunii Române”.

Cristian Ţopescu a urmat cursurile Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport şi a fost membru al echipei hipice a României, practicând sărituri peste obstacole. Mai târziu, a lucrat ca reporter sportiv la Televiziunea Română. Tot în cadrul TVR, a fost realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef Sport şi director general adjunct al TVR. Acesta a fost reporter sportiv şi la postul de radio Europa FM, director relaţii publice la Fotbal Club Steaua, director al ziarului Prosport, dar şi comentator la televiziunea Eurosport.

Cristian Ţopescu a comentat peste 5.000 de transmisiuni live, 13 ediţii ale Jocurilor Olimpice, dar şi campionate mondiale şi europene.

De asemenea, se mai arată în proiectul de hotărâre, în urma unui decret semnat de preşedintele României în octombrie 2017, colonelul în retragere Cristian Ţopesu a fost avansat la gradul de general de brigadă. Acesta a primit Ordinul Meritul Sportiv, Ordinul Olimpic Colanul de Aurd şi Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.