Premierul Florin Cîţu a transmis, marţi seară, că ”ne dorim cu toţii să ne întoarcem la o viaţă normală”, vestea bună fiind că cele mai multe şcoli vor relua cursurile. ”Redeschiderea şcolilor se va realiza cu ajutorul unui plan bine stabilit de măsuri elaborate de Ministerul Educaţiei si Ministerul Sănătăţii pentru protejarea copiilor, cadrelor didactice şi personalului auxiliar”, a afirmat Cîţu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Ne dorim cu toţii să ne întoarcem la o viaţă normală. Veste bună este că majoritatea şcolilor se vor redeschide de luni şi vor fi reluate cursurile cu prezenţă fizică. Redeschiderea şcolilor se va realiza cu ajutorul unui plan bine stabilit de măsuri elaborate de Ministerul Educaţiei si Ministerul Sănătăţii pentru protejarea copiilor, cadrelor didactice şi personalului auxiliar din cadrul unităţilor de învăţământ”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Florin Cîţu. 
 
Acesta afirmă că vor fi luate măsuri astfel încât orele să se desfăşoare în condiţii de siguranţă sanitară pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
 
”Un alt aspect încurajator este faptul că mulţi angajaţi din învăţământ şi-au exprimat disponibilitatea pentru vaccinare: 193.573, din care 117.245 sunt deja programaţi pentru vaccinare, şi 27.033 s-au vaccinat deja”, a mai precizat premierul. 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că începând de luni, 8 februarie, majoritatea copiilor merg fizic la şcoală, dar că vor fi scenarii diferenţiate în funcţie de numărul de îmbolnăviri de COVID din fiecare localitate
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.