Gabriela Firea a anunţat, la începutul şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), că a primit o notificare potrivit căreia pe 3 august vor fi blocate complet conturile Primăriei Capitalei, dacă nu va fi plătită suma de 115 milioane de euro avocaţilor familiei Constanda sau Primăria să accepte darea în plată a unei suprafeţe de teren de 15.000 de metri pătraţi din Cartierul Francez. Primarul general a adăugat că pe ordinea de zi a şedinţei se află şi rectificarea bugetară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„De asemenea, rectificarea bugetară. Se referă atât la domeniul sănătăţii, cât şi la două domenii strategice – transportul în comun şi, de asemenea termoficarea. Cât priveşte ultimul punct de ordinea de zi, situaţia este foarte dificilă. Practic suntem notificaţi că pe data de 3 august conturile Primăriei Capitalei vor fi blocate în totalitate. Nu vom mai putea face plăţi nici pentru domeniul medical, nici pentru domeniul social, nici pentru subvenţii la transportul public, la termoficare şi nici în celelalte domenii de activitate. Sunt procese care durează de 16 ani de zile. Deci nu este vina mea sau a dumneavostră. Trebuie să plătim 115 milioane de euro avocaţilor, reprezentanţilor familiei Constanda. Repet. Este o problemă nerezolvată de 16 ani care a picat acum pe noi spre rezolvare, în plină pandemie”, a afirmat Gabriela Firea, în debutul şedinţei de miercuri a CGMB.

Edilul a adăugat că acestă problemă vine şi în contextul în care Primăria Capitalei nu primeşte bani de Guvern sau îi sunt tăiate mereu veniturile.

„După ce că nu avem bani, cota aferentă de la Guvern, după ce că ni se taie tot timpul veniturile, mai avem şi această mare problemă cu o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă. Aşa cum vă spuneam că am fost notificaţi că dacă nu se acceptă darea în plată, în sensul această sumă de 115 milioane euro să fie transformată într-o suprafaţă de teren din cartierul francez, bineînţeles după toate evaluările ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România – n.r.), conform legii. Practic 15.000 de metri pătraţi din cartierul francez. Ori dăm toţi banii odată, ori dăm această suprafaţă de teren. Dacă nu, pe 3 august se închid conturile Primăriei Capitalei.Este o situaţie foarte grea. Nici eu nu sunt vinovată, nici dumneavoastră, nimeni dintre cei care suntem acum la Primărie şi la Consiliu, dar noi trebuie să o gestionăm pentru bucureşteni şi să dăm un vot astăzi pentru salvarea bugetului Capitalei şi pentru salvarea bucureşenilor”, a completat Firea.

Ea a mai spus că a fost informată, înaintea şedinţei de Guvern de miercuri după-amiază, că unii consilieri generali nu vor să voteze, deşi cunosc bine situaţia care a trenat de 16 ani încoace.

„Am primit informaţii înainte de şedinţa de Guvern că sunt unii consilieri generali care, desi cunosc foarte bine situaţia, unii dintre ei erau pe aici şi în acei ani sau alţii îi reprezintă pe cei care sunt responsabili de aceste fapte întâmplate acum 15-16 ani, nu vor să voteze. Măcar să ştie toţi bucureştenii în ce situaţie ne aflăm – 115 milioane euro pe care trebuie să îi plătim imediat sau să acceptăm darea în plată a unei suprafeţe de teren din cartierul francez”, a conchis Gabriela Firea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.