Intervenţiile asupra clădirilor monument istoric, chiar şi văruirea acestora, este ilegală şi constituie infracţiune, orice lucrare putând fi realizată numai cu autorizaţie de construire emisă de Primăria Bucureşti şi aviz de la Ministerul Culturii, spun reprezentanţii Primăriei Capitalei, precizările fiind făcute în contextul în care două clădiri monument istoric din centrul Capitalei au fost văruite în alb şi roz. Primăria Capitalei mai susţine că Poliţia locală îi va identifica şi sancţiona pe vinovaţi.
Primăria Capitalei a făcut aceste precizări miercuri, după ce în spaţiul public au apărut imagini cu două clădiri monument istoric aflate pe Calea Victoriei care au fost văruite în alb şi roz. Este vorba despre clădirea care a adăpostit fosta Legaţie germană şi Casino Victoria, care a fost vopsită în roz, şi despre Casa Rosenthal, care aparţine de Primăria Capitalei şi ale cărei coloane au fost zugrăvite în alb.
Conform sursei citate, primarul general Gabriela Firea a solicitat Poliţiei Locale să trimită de urgenţă echipaje în teren pentru a lua măsuri astfel încât să fie identificaţi şi sancţionaţi cei care au executat ilegal aceste intervenţii asupra celor două monumente istorice.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Primăria Capitalei precizează că, potrivit legislaţiei în vigoare, orice intervenţie asupra clădirilor monument istoric se poate realiza numai cu autorizaţie de construire emisă de primărie şi aviz de la Ministerul Culturii.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.