Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, că demiterea managerului de la Spitalul Colentina nu a fost o decie luată “la cald, la supărare” şi doar pentru că pacienţii au suferit de frig, ci au fost motive întemeiate şi semnale pe care le-a primit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Vă garantez că am luat o decizie nu la cald, nu la supărare şi nu doar din cauza faptului că jumătate de zi spitalul a rămas fără apă caldă şi căldură şi pacienţii au suferit de frig, ci au fost motive întemeiate şi semnale pe care le-am primit. Aveţi încredere în mine că nu iau decizii pripite şi că mă consult şi investighez activităţile fiecărui manager care îşi încetează activitatea”, a spus Gabriela Firea la comandamentul de iarnă de la Primăria Capitalei.

Edilul a mai spus că de luni conducerea Spitalului Colentina a fost preluată interimar de doctorul Silvi Ifrim, care va organiza toate fluxurile medicale astfel încât să nu mai apară sincope.

“Azi dimineaţă, la Spitalul Colentina, a preluat şi va gestiona conducerea, interimar deocamdată, doamna doctor Silvi Ifrim, care a lucrat 30 de ani în acest spital, un medic cu o reputaţie fără tăgadă. Am încredere că va organiza acest spital şi toate fluxurile medicale astfel încât să nu mai apară niciun fel de sincope”, a precizat Firea.

Primarul Capitalei a mai spus că la Spitalul Colentina a fost făcut un audit financiar, un control al achiziţiilor şi o analiză a fluxurilor medicale, rezultatele urmând să fie anunţate.

“Auditul financiar, Corpul de control al primarului, ca de asemenea, un control al achiziţiilor din acest spital, precum şi analizarea deceniilor privind fluxurile medicale din acest spital, în momentul în care se vor finaliza aceste rapoarte le voi face publice”, a spus Firea.

Doctorul Silvi Ifrim, managerul Institutului "Ana Aslan”, conduce interimar Spitalului Colentina, începând de luni, după ce medicul Bogdan Andreescu a fost demis de la conducerea Spitalului Colentina în urmă cu o săptămână, de primarul Gabriela Firea.

Un audit financiar a fost făcut la Spitalul Colentina, muncipalitatea amunţând că rezultatele acestuia vor fi făcute publice în scurt timp, împreună cu un raport privind „corectitudinea deciziilor fostului management în legatură cu fluxurile medicale din unitate sanitară”.

Medicul Bogdan Andreescu a fost demis din funcţia de manager al Spitalului Colentina în 9 ianuarie, de primarul general al Capitalei, pe motiv că i-ar fi ţinut pe pacienţi în frig în saloane jumătate de zi. Firea a afirmat că există motive întemeiate de nerespectare a contractului de management de către directorul Spitalului Colentina.

Primarul Capitalei a susţinut că problema nu era de la RADET, care a asigurat atât presiunea, cât şi temperatura la parametrii normali, ci a fost un management defectuos, întrucât conducerea Spitalului Colentina nu a luat măsuri de asigurare a unei revizii la reţeaua internă de termoficare.

În ziua în care Bogdan Andreescu a fost demis, primarul Capitalei a anunţat că atribuţiile managerului Spitalului Colentina vor fi preluate de directorul medical al unităţii sanitare, dr. Dana Gabriela Ionescu. 

Medicul Dana Ionescu a contrazis-o pe Gabriela Firea, susţinând că doar câteva saloane nu au fost încălzite, iar cauza a fost o avarie a RADET. Dana Ionescu a spus că nici în acele saloane nu a fost o situaţie foarte gravă, pentru că au funcţionat instalaţiile de aer condiţionat, precizând că ea şi Bogdan Andreescu au fost în spital, iar lucrători de la RADET erau atunci în curtea unităţii sanitare.

Dana Ionescu a adăugat că Spitalul Colentina a fost afectat de scăderea presiunii în conductele de la RADET, de aceea lucrători ai regiei au fost în spital începând de vineri 6 ianuarie. Ea a explicat că Spitalul Colentina este inclus în sistemul de alimentare cu căldură RADET care cuprinde şi Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş".

O petiţie online intitulată “Demitere sau Eroare”, prin care se solicită repunerea în funcţia de manager al Spitalului Colentina a doctorului Bogdan Andreescu, care ar fi fost „demis abuziv”, fost iniţiată în 13 ianuarie, fiind semnată până luni la prânz de 621 de persoane.

"Aşa cum ştiţi, zilele trecute spaţiul public de dezbatere a devenit efervescent ca urmare a demiterii abuzive sau pur şi simplu nedocumentate a managerului Spitalului Colentina Dr Bogdan Andreescu pentru o avarie la RADET ce nu se afla în subordinea sa. De atunci, pacienţii, colaboratori şi medicii spitalului şi-au exprimat indignarea cu privire la uşurinta cu care un profesionist este demis pe bază de toane şi nu de dovezi”, se arată în petiţie.

Semnatarii petiţiei vor ca primarul Capitalei să îl repună în funcţie pe doctorul Bogdan Andreescu şi “să îi ceară scuze public pentru eroarea comisă”.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, a arătat într-o scrisoare deschisă din 10 ianuarie, adresată primarului Capitalei, că doctorul Bogdan Andreescu este unul dintre cei mai buni manageri de spitale din ţară şi a catalogat decizia de a-l demite ca fiind eronată, pripită, greşit fundamentată şi incomplet informată, susţinând că trebuie să revină asupra acesteia şi să îl repună în funcţie.

"Sunt membru în Consiliul de etică din cadrul Spitalului Colentina. Am sute de zile de monitorizare a activităţii acestui spital în ultimii opt ani, aşa cum am făcut-o alături de colegii mei şi în alte peste 250 de spitale din Bucureşti şi din ţară. Cunosc bine activitatea multor medici, asistenţi medicali şi a aparatului administrativ din acest spital. Cunosc foarte bine şi multe aspecte legate de bună relaţionare profesională dintre majoritatea şefilor de secţii, medici, asistenţi medicali şi personal administrativ din acest spital şi dr. Bogdan Andreescu. Am urmărit evoluţia fără precedent a acestui spital sub aspectul accesibilităţii şi calităţii serviciilor medicale din ambulatoriu, internare de zi şi internare continuă. Este meritul dr. Bogdan Andreescu, alături de alţi medici din spital, dar şi a unor oameni de calitate din Primăria Bucureşti. (…). Concluzia mea şi a colegilor mei este că dr. Bogdan Andreescu este unul dintre cei mai buni manageri de spitale din ţară. Categoric nu poate fi numit un manager superficial”, a mai arătat Vasile Barbu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.