Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, că ar trebui scurtate procedurile privind îndepărtarea ţurţurilor, întrucât, în prezent, conform acestora, trebuie să sune la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) chiar proprietarul clădirii şi se poate întâmpla ca el să nu fie în oraş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În legătură cu problema ţurţurilor care se formează, înţeleg că acum, procedura pentru ca ISU să intervină este să sune la 112. Dar noi, dacă vedem, cu ochii noştri şi spunem, nu trebuie să sunăm la 112? Proprietarul poate nu e în ţară sau nu e în localitate. Nu poate altcineva să sesizeze? Sau dacă Poliţia Locală face o monitorizare în teren şi observă, nu poate să transmită mai departe? Trebuie să aşteptăm fix de la proprietarul clădirii telefon la 112? Sunt foarte multe clădiri ai căror proprietari nu sunt în localitate", a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Ea a menţionat o reclamaţie potrivit căreia pe Strada Doamna Ghica din Sectorul 2, în weekend a fost rănită o persoană din cauza ţurţurilor, adăugând că pe strada respectivă trec inclusiv elevi. Firea a mai spus că este necesară scurtarea procedurilor pentru a salva vieţile oamenilor.

"Avem chiar acum o reclamaţie primită în timpul comandamentului, pe Strada Doamna Ghica, numărul 6, Sector 2, deja a fost, în weekend, lovit un cetăţean. Sunt ţurţuri foarte mari, trec pe-acolo elevi de la Şcoala Gimnazială numărul 30 Grigorie Ghica Voievod şi ţurţurii sunt tot acolo, că li s-a spus că trebuie să sune proprietarul, care nu e în zonă. Dacă nu sună proprietarul, nu intervine, sunăm noi atunci. Nu putem să scurtăm aceste proceduri pentru a salva viaţa oamenilor?, a mai spus Firea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.