Primarul general, Gabriela Firea, anunţă că vor fi achiziţionate 130 de autobuze hibrid Mercedes-Benz Citaro Hybrid, valoarea totală a contractului fiind de 50 de milioane de euro. Primele astfel de autobuze, care au şi sistem de virare tip "Intelligent eco steering", capacitate mare de transport, funcţii speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, prize USB şi sistem informatic performant, vor fi livrate în 1 martie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Gabriela Firea afirmă, într-o postare pe Facebook, că achiziţia noilor autobuze hibrid Mercedes-Benz Citaro Hybrid este un pas important în diminuarea poluării generate de traficul urban. 
  
"Prototipul va reprezenta mărţişorul pentru Bucureşti, acesta fiind livrat pe data de 1 martie. Din luna mai, Primăria Municipiului Bucureşti va recepţiona câte 20 de bucăţi pe lună, până în luna noiembrie inclusiv, totalizând un număr de 130 de bucăţi. Valoarea totală a contactului este de aproximativ 50 de milioane de Euro cu TVA inclus", arată Firea.
  
Potrivit acesteia, sistemul hibrid compact, adăugat versiunii de bază Mercedes Benz Citaro Euro 6, reprezintă o soluţie sustenabilă, economică şi fiabilă, astfel necesitând o mentenanţă similară autobuzelor convenţionale. În acest sens, garanţia de care dispun autobuzele Mercedes-Benz Citaro Hybrid este de 8 ani şi 480.000, garanţie de tip Full Warranty. 
  
Tehnologia hibridă face ca motorul electric, dispus între motorul termic şi transmisia automată, să funcţioneze atât ca agregat de antrenare a roţilor cât şi ca generator de energie atunci când autobuzul frânează, energie care este la rândul ei stocată spre a fi folosită la punerea în mişcare a autovehiculului. Astfel, energia generată din frânare, pierdută în cazul autobuzelor convenţionale, este folosită la pornirile de pe loc constante, generate atât de plecările din staţiile S.T.B., cât şi de traficul urban aglomerat. Această calitate conduce la o reducere semnificativă a noxelor emise cât şi a consumului de carburant. 
 
FOTO: Facebook Gabriela Firea
FOTO: Facebook Gabriela Firea
  
"În scopul măririi aportului adus de tehnologia hibridă, au fost adăugate atât un sistem de virare tip „Intelligent eco steering”, care spre deosebire de un sistem de virare clasic foloseşte energie doar în momentele în care conducătorul autobuzului schimbă poziţia volanului, precum şi o punte motoare construită din materiale uşoare, silentioasă, cu zgomot de rulare redus, ce foloseşte pentru lubrifiere un mix de ulei mineral şi sintetic pentru o mentenantă cât mai redusă", mai scrie în postarea primarului general.
  
Firea menţionează că interiorul autobuzelor este "modern, practic, dotat cu scaune tapiţate şi climatizare automată", autobuzele având o capacitate mare de transport, cu funcţii speciale destinate persoanelor cu dizabilităti, cu prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informaţiilor în timp real despre călătorie pasagerilor, precum şi furnizarea unor date importante despre starea de funcţionare a autobuzului către Societatea de Transport Bucureşti. 
  
De asemenea, postul de conducere al şoferului are dotări de ultimă generaţie care îi cresc siguranţa şi confortul, respectiv îi reduc sursele de stres sau oboseală. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.