Producţia de miere la nivel naţional va scădea la jumătate în acest an, din cauza ploilor şi a temperaturilor scăzute, a declarat pentru News.ro preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, care apreciază că preţul mierii nu va creşte, pentru că România importă multă miere ieftină, care ajunge la 20% din total consum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din datele pe care le avem de la apicultori până în prezent, producţia de miere din acest an va fi cu 50-55% sub producţia medie anuală. Ea diferă pe regiuni, de exemplu în Moldova producţia a fost mai bună decât în restul ţării, aici scăzând cu aproximativ 40%. Estimăm că producţia de miere la nivel naţional va fi de 15-17.000 tone, faţă de 30.000 tone”, a declarat pentru News.ro preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

El spune că ploile din primăvară au generat acest dezastru, dar şi temperaturile scăzute.

"De exemplu, rapiţa nu a răsărit, dar nu a fost semănată nici măcar jumătate faţă de anul anterior. Iar la floarea-soarelui a fost secetă. În plus, din cauza temperaturilor scăzute, salcâmul a îngheţat parţial. A plouat, a fost vânt, ce mai, a fost un an calamitat din acest punct de vedere”, a adăugat Fetea.

El apreciază că, cel mai proabil, apicultorii vor avea nevoie de spriin financiar de la Guvern, ca să poată supravieţui.

”Apicultura s-a dezvoltat până acum din activitate proprie, fără spijin financiar. Din păcate, se pare că acum vom deveni dependenţi de sprijin financiar”, a precizat reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România.

În România, din datele oficiale, rezultă că există peste 1,8 milioane familii de albine. Apicultorii au primit în această toamnă un ajutor de minimis de 37 milioane lei, respectiv 20 de lei pe familia de albine, pentru a recupera din cheltuielile făcute cu hrănirea albinelor, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile.

El cere totodată autorităţilor ca apicultorii să fie feriţi de introducerea de hibrizi de albine, pentru a proteja rasa internă de albine.

Românii nu sunt mari consumatori de miere, spune el. Suntem codaşi în Europa, cu un consum de 550 – 600 grame pe cap de locuitor, pe an.

”Se importă circa 15-20% din consum, care înseamnă 4-5.000 tone de miere. Cel mai mult din Ucraina, China, Argentina, Mexic şi Uniunea Europeană. Atâta timp cât se importă miere mai ieftină, nu cred că va creşte preţul. De exemplu, mierea din Ucraina este la jumătate de preţ. Nu putem  concura cu ei. Însă calitatea nu este aceeaşi, mierea românească este mult mai bună, este de calitate”, a precizat Fetea.

Acesta cerea totodată ca pe etichetele borcanelor cu miere să fie menţionată ţara exactă de provenienţă.

 

 


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.