Consiliul de Coordonare al Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” a decis, marţi, declanşarea protestelor pentru apărarea salariaţilor împotriva scăderii veniturilor salariale. Protestele încep, între 25 şi 28 februarie, cu pichetarea consiliilor locale, a prefecturilor, a Ministerului Muncii şi a Ministerului Finanţelor. Dacă salariaţii din sănătate vor constata, odată cu fluturaşii de salariu din luna martie, că le-au scăzut veniturile, se va declanşa conflictul de muncă, din 18 martie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere nemulţumirile în creştere ale salariaţilor din sănătate, cauzate atât de scăderea veniturilor nete salariale cât şi de absenţa creşterii veniturilor salariale nete, Consiliul de Coordonare al Federaţiei Solidaritatea Sanitară, întrunit în data de 19.02.2019, a decis un program de proteste, ce va fi declanşat în situaţia în care Guvernul nu va adopta măsurile necesare, cu caracter de urgenţă, pentru protecţia salariaţilor împotriva scăderii veniturilor nete salariale”, au transmis, marţi, sindicaliştii.

Potrivit acestora, a fost aprobat şi programul protestelor, astfel: pichetarea consiliilor locale şi a prefecturilor, în perioada 25-28.02.2019, pichetarea Ministerului Finanţelor şi a Ministrului Muncii, în perioada 25-28.02.2019 şi declanşarea conflictului colectiv de muncă, în 18.03.2019.

”Acţiunile menţionate la punctele 1 şi 2 vor fi declanşate în situaţia în care Guvernul nu adoptă un act normativ prin care să asigure garanţii minime pentru protecţia salariaţilor împotriva scăderii veniturilor salariale. Considerăm că prima măsură ce trebuie adoptată de către Guvern, cu caracter de urgenţă, o reprezintă scoaterea indemnizaţiei de hrană şi a voucherelor de vacanţă din limita de 30% aferentă sporurilor”, au mai transmis sindicaliştii.

Potrivit acestora, conflictul colectiv de muncă va fi declanşat în situaţia în care salariaţii din sănătate vor suferi scăderi ale veniturilor salariale, demonstrate prin fluturaşii de salarii aferenţi lunii martie 2019 sau în situaţia în care revendicările nu sunt rezolvate la un nivel satisfăcător.

Principalele revendicări ale Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” ţin de acordarea unor drepturi salariale, protecţia salariaţilor împotriva scăderii veniturilor salariale nete, plata sporului de continuitate, raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual, dar şi acordarea tarifului orar aferent salariului de bază actual pentru activitatea desfăşurată în gărzile suplimentare.

În plus, sindicaliştii cer modificarea legii salarizării pentru categoriile defavorizate de aceasta şi acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă peste nivelul minim în unităţile sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii.

Potrivit sindicaliştilor, rezolvarea reventicărilor a fi posibilă prin m utarea cheltuielilor cu indemnizaţia de hrană în suma salariilor de bază, scoaterea voucherelor de vacanţă din limita de 30% aferentă sporurilor, dar şi scoaterea sporului pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale şi cele de repaus săptămânal din categoria celor aferente limitei de 30%.

Şi Federaţia Sanitas anunţă pichete de protest începând din această săptămână şi miting în Capitală în 4 aprilie, sindicaliştii având mai multe revenicări referitoare la salarii şi sporuri. Ei spun că actele normative cu caracter salarial din ultimii doi ani sunt contradictorii şi au prevederi interpretabile care au condus la aplicarea lor neunitară şi discriminatorie,

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.