Reprezentanţii Federaţiei Sanitas afirmă că, la discuţiile avute miercuri cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, au respins orice fel de abordare care ar putea produce noi discriminări între angajaţi, câtă vreme creşterile salariale ar viza doar funcţionarii publici, nu şi personalul contractual. ”Ccreşterile salariale solicitate de către Federaţia Sanitas trebuie să se facă pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate şi asistenţă socială într-un procent mediu de 25”, arată aceştia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Federaţiei Sanitas din România, reprezentanţi ai mai multor organizaţii sindicale s-au întâlnit, miercuri, cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pentru a discuta solicitările sindicaliştilor de la Direcţiile de Sănătate Publică aflaţi în protest spontan de mai multe zile.

”Propunerea domnului ministru a fost aceea de identificare a unor soluţii pentru echivalarea salarizării funcţionarilor publici din Direcţiile de sănătate publică cu funcţionarii publici din cadrul Caselor judeţene de Asigurări de Sănătate proaspăt translataţi în grila prevăzută pentru aparatul de lucru al Guvernului. Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au respins orice fel de abordare care ar putea produce noi discriminări între angajaţii acestor instituţii câtă vreme creşterile salariale ar viza doar funcţionarii publici, nu şi personalul contractual”, arată reprezentanţii Federaţiei, într-o postare pe Facebook.

Ei adaugă că i-au atras atenţia ministrului şi cu privire la faptul că în acest moment sunt manifestări spontane de nemulţumire în mai multe spitale din ţară, unde personalul TESA a întrerupt activitatea, şi se prefigurează ca în cursul lunii decembrie să aibă loc tot mai multe asemenea manifestări spontane.

”Hotărârea Consiliului Naţional al Federaţiei noastre este de susţinere a unor creşteri salariale ce trebuie să vizeze toţi angajaţii din sistemele de sănătate şi de asistenţă socială. Nemulţumirea angajaţilor este una generală şi nu ne putem permite noi cârpeli care să adâncească actualele discriminări dintre diferitele categorii de profesionişti. În aşteptarea noii legi a salarizării unitare care va trebui să elimine toate aceste inechităţi, creşterile salariale solicitate de către Federaţia Sanitas (în baza hotărârii Consiliului Naţional din data de 21 noiembrie 2023) trebuie să se facă pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate şi asistenţă socială într-un procent mediu de 25%. La nivelul Ministerului Sănătăţii s-a constituit un grup de lucru care va comunica în permanenţă, pentru stingerea nemulţumirilor colegilor noştri într-o manieră cât mai operativă”, transmit sindicaliştii.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţa, luni, că va avea o discuţie, miercuri, cu sindicaliştii din sănătate. ”Cred că este important ca şi colegii de la direcţiile de sănătate publică, angajaţii Ministerului Sănătăţii să poată să aibe o situaţie a veniturilor care să nu îi discrimineze faţă de alte categorii de personal care lucrează în sistemul de sănătate”, afirma el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.