Peste 560 de persoane au fost salvate, în cursul nopţii de duminică spre luni, în cadrul exerciţiului Seism 2018, potrivit ultimelor date transmise de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU). Ultimul bilanţ arată că sunt peste 3.000 de persoane decedate, 5.200 de răniţi şi 4.700 dispăruţi. Potrivit scenariului, sunt afectate 4.200 de clădiri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit datelor transmise, luni dimineaţă, de către DSU, în cadrul exerciţiului Seism 2018, 565 de oameni au fost salvaţi în cursul nopţii, 186 de persoane sunt încă prinse sub dărâmături, iar peste 4.700 sunt dispărute.

De asemenea, potrivit scenariului, au fost afectate 4.200 de clădiri (420 distruse total, 1.420 distruse parţial şi 2.400 improprii pentru locuit).

În cadrul exerciţiului, se înregistrează la această oră, potrivit scenariului,  peste 3.000 de persoane decedate, 5.200 de persoane rănite, peste 40.000 persoane fără adăpost, 35.000 fără electricitate şi 45.000 fără apă potabilă.

Tot potrivit scenariului, cinci spitale din Bucureşti au fost distruse de cutremur, 22 de unităţi spitaliceşti au fost distruse parţial, iar opt au fost avariate dar au rămas funcţionale.

”Precizăm că, pe parcursul nopţii, 133 de persoane rămase fără adăpost au fost transferate în tabăra de sinistraţi instalată în zona localităţii Voluntari, judeţul Ilfov. La acest moment sunt funcţionale două tabere de sinistraţi (Afumaţi şi Voluntari, judeţul Ilfov) şi se lucrează pentru operaţionalizarea celor trei tabere de la Arena Naţională din Bucureşti. Capacitatea totală a celor cinci tabere fiind de peste 30.000 de persoane”, anunţă DSU.

În cursul zilei de luni, echipele de intervenţie în situaţii de urgenţă vor desfăşura activităţi pe marginea scenariului existent şi a situaţiilor ipotetice care vor fi introduse, inopinat, în exerciţiu. Pentru moment sunt active spitalele mobile din Israel şi al Armatei Române, instalate în zona bazei militare 70.

Coordonarea medicală şi pentru salvarea persoanelor se face în mod integrat de la Centrul de la Ciolpani, judeţul Ilfov, împreună cu reprezentanţii EMTCC şi ofiţerii de legătură ai agenţiilor internaţionale implicate în desfăşurarea exerciţiului.

Autorităţile din România simulează producerea unui cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade, urmat de replici. Oraşul cel mai afectat, potrivit scenariului, este Bucureşti, fiind concentrate forţe din toate judeţele ţării, dar şi din străinătate.

România a cerut ajutor internaţional, primind răspuns de la mai multe state care au trimis medici, personal medical, spitale de campanie şi aparatură.

Exerciţiul Seism 2018 îşi propune antrenarea tuturor structurilor responsabile de conducere, coordonare şi răspuns, la nivel local, regional şi naţional, în cazul producerii unui seism major cu victime multiple.

Potrivit scenariului, sâmbătă dimineaţă, la ora 08.37, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7,5 grade pe scara Richter, unde seismică având ca axă de deplasare Bucureşti - Alexandria - Sofia şi Iaşi - Chişinău.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.