Un grup de copii din Republica Moldova, aleşi pe baza performanţelor şcolare, au participat, în ultimele două săptămâni, la o excursie în Transilvania. Programul a început în 23 Iulie şi s-a terminat vineri, 3 august, desfăşurându-se în mai multe oraşe din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Copiii au participat la Parohia Ortodoxă Înălţarea Sfintei Cruci şi Sf. Apostol Bartolomeu din Cluj-Napoca la evenimentul intitulat „Sărbătoarea portului Popular Românesc”, Ediţia a patra, dedicată Anului centenar, iar în cadrulul evenimentului au fost organizate o paradă a portului popular urmată de un program artistic.
 
Copiii au mai vizitat Biblioteca Academiei, Opera Română, Catedrala Ortodoxă, muzeul şi catacombele Catedralei, muzeul Seminarului Ortodox, Universitatea Babeş-Bolyai, Catedrala Catolică din Piaţa Matei Corvin, Casa Matei Corvin, Piaţa Muzeului şi au fost la Salina Turda. 
 
La proiect au participat elevi ai Liceului Teoretic ,,Andrei Vartic" din oraşul laloveni, elevi ai Liceului Teoretic,,Petre Ştefănuca" din oraşul laloveni, de la Liceul Teoretic ,,Mihail Bârcă" din comuna Mileştii Mici şi de la Gimnaziul Coşcalia din satul cu acelaşi nume.
 
Profesoara Daniela Nedelciuc, prefectul Ialoveniului şi prof. Galina Popescu, dir. Al Gimnaziului Coşcalia au coordonat excursia.
 
Proiectul “Vacanţă de neuitat. Excursie în Transilvania în Anul Centanar” a fost organizat de Asociaţia “Victor Babeş 172” pentru a oferi elevilor din Republica Moldova cu rezultate excepţionale la învăţătură o experienţă de neuitat în zona Transilvaniei. Toate fondurile necesare au fost private. 
 
“Asociaţia Victor Babeş 172 Cluj-Napoca sprijină excelenţa fiind parteneri tradiţionali ai Operei Naţionale Române din CIuj-Napoca, ai Academiei Române, precum şi ai Inspectoratului Şcolar al Judeţului Cluj. În decursul ultimilor ani au sprijinit şi susţinut proiecte cu impact semnificâţiv atât la nivel local, cât şi la nivel naţional. Asociaţia organizează în fiecare an Festivalul ,,Moşteniri Culturale”, eveniment menit să promoveze tradiţiile naţionale publicului larg. Începând cu anul 2017 susţin anual organizarea unui concert al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, la Biserica Reformată din Cluj-Napoca, acesta având ca scop strângerea de fonduri pentru acordarea unor burse tinerilor artişti talentaţi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.