Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că, din toamnă, elevii Colegiului Pedagogic din Iaşi, care au protestat săptămâna, ar putea învăţa într-o construcţie provizorie amenajată în zona unităţii şcolare. Elevii acestei unităţi de învăţământ au fost relocaţi la alte şcoli din oraş, unele situate la câţiva kilometri distanţă, întrucât clădirea în care funcţionează Colegiul Pedagogic se află într-un stadiu avansat de degradare şi se poate prăbuşi la un cutremur.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cursul zilei de luni, primarul Mihai Chirica s-a întâlnit cu şefii Colegiului Pedagogic din Iaşi, cu conducerea IŞJ Iaşi, dar şi cu reprezentanţi ai elevilor şi părinţilor, aceştia din urmă propunând ca activitatea didactică să fie organizată într-o construcţie provizorie, în zona Colegiului.

Atât elevii cât şi părinţii au propus ca, începând cu anul şcolar 2023 – 2024, cursurile să se desfăşoare într-o construcţie temporară, după modelul folosit în Timişoara sau în unele sectoare din Bucureşti. Primăria Municipiului Iaşi ar urma să se ocupe de amenajarea acestei construcţii, de conectarea la utilităţi şi de asigurarea mobilierului necesar desfăşurării activităţilor şcolare.

”Am luat act de propunerea părinţilor şi elevilor Colegiului şi încercăm să găsim cea mai bună soluţie care să satisfacă cerinţele lor. Practic, în zilele următoare, împreună cu conducerea şcolii şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, vom căuta ca în perimetrul Colegiului să identificăm un spaţiu pentru amenajarea unei construcţii temporare şi vom căuta pe piaţă, prin procedură publică, un furnizor pentru astfel de servicii. Sunt soluţii aplicate cu succes şi în alte oraşe din România şi ne vom ocupa cu prioritate de acest proiect. Astfel, satisfacem cele două solicitări ale părinţilor şi elevilor: să înveţe dimineaţa şi să înveţe în Copou, în acelaşi spaţiu. Este o soluţie rezonabilă, întrucât nu încarcă nici activitatea altor unităţi de învăţământ”, a declarat primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica.

Edilul a solicitat sprijinul instituţiilor abilitate în emiterea avizelor de funcţionare a unei astfel de construcţii.

Elevii şi cadrele didactice ale Colegiului Pedagogic ar urma să îşi desfăşoare activitatea în construcţia temporară timp de doi ani şi jumătate, pe perioada lucrărilor de consolidare şi modernizare a şcolii. Procedura de licitaţie pentru încredinţarea lucrărilor este în desfăşurare, termenul limită de depunere a ofertelor fiind data de 3 mai 2023.

Câteva sute de elevi şi cadre didactice de la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Iaşi, dar şi părinţi, au participat, joia trecută, la un marş de protest pe străzile Iaşiului, nemulţumiţi că elevii au fost evacuaţi din clădirea în care învaţă din cauza degradării imobilului şi a riscului seismic.

Atât elevii, cât şi părinţii solicită revenirea de urgenţă la programul de dimineaţă, precum şi găsirea unei locaţii în zona Copou, unde să înveţe toţi elevii colegiului. Elevii au fost relocaţi la mai multe şcoli din municipiul Iaşi. Protestatarii solicită ca Primăria Iaşi să rezolve situaţia în cel mai scurt timp, ameninţând că elevii nu vor mai participa la ore.

Secretarul Consiliului Director al Asociaţiei Părinţilor de la Liceul Pedagogic, Cătălin Leonte, a declarat că evacuarea elevilor a fost făcută în mod forţat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.