ELCEN dă asigurări că va furniza la iarnă căldură în parametrii solicitaţi de RADET

ELCEN dă asigurări că va furniza la iarnă căldură în parametrii solicitaţi de RADET

Societatea Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), aflată în insolvenţă din octombrie anul trecut, a anunţat miercuri că sunt create condiţiile care să asigure în Capitală furnizarea energiei termice către RADET Bucureşti în parametrii solicitaţi de regie, în perioada sezonului rece 2017 – 2018.

De asemenea, Elcen a anunţat că a înregistrat, în primele şase luni ale anului, un profit brut operaţional din activitatea de producere a energiei electrice şi termice în sumă de 165 milioane lei, în creştere cu 83,3% faţă de semestrul I al anului 2016, când a fost 90 milioane lei.

”Activităţile de mentenanţă (întreţinere şi reparaţii) pentru anul 2017 au fost demarate şi li s-a asigurat finanţarea astfel încât instalaţiile vor fi pregătite pentru a funcţiona optim în condiţii de maximă siguranţă în iarna 2017-2018”, mai arată compania.

Totodată, oficialii companiei spun că Electrocentrale Bucureşti a obţinut o hotărâre definitivă favorabilă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a constatat calitatea de “consumator captiv” a ELCEN în relaţia cu furnizorul său de gaze naturale Romgaz.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră