Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.289 de evenimente, 2.859 dintre acestea fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.430 circumscrise situaţiilor de urgenţă, arată un comunicat de presă al MAI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, la nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 801 posibile infracţiuni, aproximativ 24 % dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 33 de persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi opt autori în şase dosare penale, aflate în evidenţă.

De asemenea, echipajele de poliţie au depistat 10 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 175 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 184 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au continuat acţiunile care au vizat menţinerea siguranţei pe drumurile publice şi prevenirea accidentelor grave de circulaţie. În urma abaterilor constatate, poliţiştii rutieri au reţinut 653 de permise de conducere şi au retras 258 de certificate de înmatriculare.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 9.217 contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,1 milioane de lei. Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 5 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.500 de lei, mai arată sursa citată.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.145) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 116 pentru stingerea de incendii şi 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 4 persoane.

MAI a mai transmis că piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 17 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflate în situaţii de urgenţă.

În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.388 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Aceştia beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

De asemenea, din data de 18 februarie şi până în prezent au fost emise 80.315 permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 54 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 30,6%, conform sursei menţionate.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, MAI menţionează că, în ultimele 24 de ore, în România au intrat 31.630 de mijloace de transport şi 117.485 de persoane, dintre care 9.472 de cetăţeni ucraineni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.