Consiliul Judeţean Iaşi anunţă că economistul Gheorghe Diaconu a fost numit în funcţia de manager interimar al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria”, începând cu data de 1 decembrie 2025. Potrivit sursei citate, decizia vine „într-un moment în care este esenţială asigurarea continuităţii şi calităţii serviciilor medicale oferite micilor pacienţi”. Numirea are loc la o săptămână de la demisia fostului manager interimar Veronica Leonte, care îi urmase în funcţie altui manager demisionar, aflat în funcţia respectivă doar o săptămână. DSP Iaşi a amendat cu 30.000 de lei spitalul ieşean, după decesul a şapte copii infectaţi cu bacteria Serratia în secţia de Terapie Intensivă a unităţii.
„Prioritatea mea, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, este buna funcţionare a Spitalului pentru Copii Sfânta Maria. Asta înseamnă, în primul rând, asigurarea de servicii medicale calitative pentru toţi copiii care ajung aici, precum şi a unui mediu sigur şi predictibil pentru familiile lor. Numirea unui manager interimar este o măsură necesară pentru stabilizarea activităţii spitalului, iar de aici înainte vom sprijini integral demersurile Consiliului de Administraţie pentru organizarea unui concurs conform legii”, afirmă preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.
Potrivit sursei citate, acest proces va oferi „legitimitate şi predictibilitate” conducerii spitalului şi va crea premisele unei „guvernări manageriale solide şi transparente”.
„Până la finalizarea procedurilor, îi urez noului manager mult succes, viziune şi putere de muncă. Ultimele luni au demonstrat că provocările sunt semnificative, iar spitalul are nevoie de leadership ferm şi echilibrat. Contez pe profesionalismul echipei şi pe sprijinul comunităţii pentru a asigura continuitatea şi calitatea actului medical în beneficiul copiilor din întregul judeţ”, menţionează Costel Alexe.
Managerul interimar al Spitalului de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, Veronica Leonte, a demisionat joia trecută, la doar câteva săptămâni după ce fusese numită în funcţie.
Veronica Leonte preluase funcţia pe 8 octombrie 2025, la o zi după demisia fostului manager interimar, Radu Constantin Luca. Acesta a stat în funcţie doar o săptămână.
Decizia demisiei Veronicăi Leonte a venit la scurt timp după ce conducerea unităţii medicale a contestat în instanţă amenda de 30.000 de lei aplicată spitalului de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, după decesul a şapte copii infectaţi cu bacteria Serratia în secţia de Terapie Intensivă.
DSP Iaşi a sancţionat spitalul pentru nerespectarea procedurilor de prevenire şi supraveghere a infecţiilor asociate asistenţei medicale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







