Primarul Capitalei Gabriela Firea a comentat la România TV incidentul dintre viceprimarul Aurelian Bădulescu şi primarul sectorului 6 Gabriel Mutu, lider interimar al PSD Bucureşi, solicitându-i preşedintelui PSD Liviu Dragnea "să-şi ia bătăuşii" din Consiliul General al Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a confirmat incidentul dintre Mutu şi Bădulescu la România TV, spunând că Mutu a aruncat cu o sticlă cu apă în Bădulesc.

Ea l-a somat pe liderul PSD Liviu Dragnea, preşedintele PSD, "să-şi ia bătăuşii" din Consiliul General, făcând referire la Gabriel Mutu, preşedinte interimar al PSD Bucureşti, post deşinut anterior de Firea.

PSD a încercat să introducă pe prdinea de zi a şedinţei de joi a CGMB înlocuirea viceprimarului Aurelian Bădulescu, considerat un apropiat al Gabrielei Firea. Demersul PSD este consecinţa retragerii sprijinului politic lui Bădulescu.

Firea, i-a replicat în şedinţă lui Mutu că a crezut că prezenţa lui este determinată de susţinerea proiectului lucrării prelungirea Ghencea - Domneşti. 

Pe fondul acestor discuţii, legate de retragerea sprijinului şi înlocuirea din funcţie, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, şi primarul sectorului 6 al Capitalei, Gabriel Mutu, au avut o altercaţie, potrivit relatărilor martorilor, Bădulescu jignindu-l pe Mutu, după care edilul sectorului 6 i-a dat acestuia un pumn.

Proiectul referitor la înlocuirea lui Bădulescu nu a fost inclus pe ordinea de zi, pe motiv că nu are raport de specialitate.

 



 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.