Consilierii generali ai Capitalei sunt aşteptaţi să voteze, joi, un proiect de hotărâre prin care i se acordă titlul de cetăţean de onoare astronautului Dumitru Prunariu, singurul român care zburat în spaţiul cosmic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Iniţiativa privind acordarea titlului de cetăţean de onoare astronautului Dumitru Prunariu aparţine Asociaţiei Cadrelor Militare Femei în Rezervă şi Retragere ”Slt. Ecaterina Teodoroiu”.
 
În 14 mai 1981, Dumitru-Dorin Prunariu a devenit primul şi de atunci a rămas singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic. El a participat la misiunea SOIUZ 40 din cadrul programului spaţial ”lntercosmos" şi a petrecut în spaţiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute. 
 
Născut pe 27 septembrie 1952, la Braşov, de profesie inginer aeronautic, el a fost pe rând ofiţer inginer în cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare, şef al Aviaţiei Civile Române, preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, ambasador al României în Federaţia Rusă, preşedintele Consiliului de ne-militarizare a spaţiului cosmic din cadrul ONU. În prezent are gradul de general-locotenent în rezervă. La momentul zborului, Dumitru Prunariu a fost cel de-al 103-lea cosmonaut al lumii; de atunci numărul cosmonauţilor a crescut la peste 450.
 
Din punct de vedere material, pentru realizarea sa Dumitru Prunariu a primit ca recompensă echivalentul a trei salarii sub formă de primă, acordată de ministrul Apărării, şi a fast înaintat cu un an înainte de termen la gradul de căpitan. 
 
În anul 1992, la propunerea sa, a fost înfiinţată Agentia Spaţială Română, Prin decizia Guvernului, Agenţia reprezintă România pe linie de activităţi cosmice la ONU, în relaţiile cu agenţii internaţionale sau naţionale, ca de exemplu: Agenţia Spaţială Europeană, NASA, CNES etc. 
 
Prin Decretul nr. 422/2000 al Preşedintelui României, comandorul Dumitru Prunariu a fast înaintat la gradul de general de flotila aeriană (general cu o stea) şi decorat pentru activitatea profesională cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer. În anul 2003, a fost avansat la gradul de general-maior de aviaţie (general cu două stele).
 
Acordarea titlului de cetăţean de onoare al Capitalei reprezintă o recompensă simbolică şi nu are implicaţii la bugetul local, se arată în referatul de aprobare care însoţeşte proiectul supus votului în şedinţa de joi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.